Articole pirotehnice fără autorizaţie, descoperite de poliţiştii de frontieră în PTF Oancea

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Oancea efectuează cercetări în cazul unui bărbat care transporta articole pirotehnice fără a deţine autorizaţie.

Incidentul a avut loc în data de 16 mai, în jurul orei 13:40, când la PTF Oancea – ITPF Iaşi s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control, pe sensul de ieşire din ţară, un bărbat în vârstă de 40 de ani, cu dublă cetăţenie româno-moldovenească. Acesta conducea un autoturism înmatriculat în Germania.

În urma verificării mijlocului de transport, echipa comună de control formată dintr-un poliţist de frontieră şi un lucrător vamal a descoperit în portbagaj, ascunse printre bagaje, mai multe articole pirotehnice în valoare de aproximativ 900 de lei. Şoferul nu a putut prezenta documente de provenienţă pentru bunurile transportate.

Articolele pirotehnice au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor şi introduse în camera de corpuri delicte.

În cauză a fost întocmită lucrare penală pentru săvârşirea infracţiunilor privind deţinerea, depozitarea, comercializarea şi folosirea fără drept a articolelor pirotehnice din categoriile F2, F3, F4, T1, T2, P1 şi P2, precum şi pentru contrabandă calificată, conform prevederilor Legii nr. 92/2025 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 126/1995 privind regimul materiilor explozive.

Poliţiştii de frontieră reamintesc că legislaţia privind regimul materialelor explozive a fost modificată recent, iar deţinerea, comercializarea şi utilizarea articolelor pirotehnice sunt supuse unor condiţii mai stricte. Folosirea acestora de către persoane neautorizate este sancţionată conform legii.

Autorităţile recomandă cetăţenilor să se informeze din surse oficiale înainte de achiziţionarea sau utilizarea unor astfel de produse şi să respecte prevederile legale pentru a preveni incidentele şi consecinţele juridice.

Poliţiştiii de frontieră continuă acţiunile pentru prevenirea şi combaterea faptelor ilegale, în vederea asigurării unui climat de siguranţă publică şi a protejării securităţii frontierelor, în conformitate cu prevederile Spaţiului Schengen.

Leave a reply

SONDAJ DE OPINIE

Ce tip de premier credeți că are nevoie România în acest moment?

Follow
Search
Populare acum
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...