07 MAI 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Românii au acelaşi buget pentru Sărbătorile de Paşte ca şi anul trecut
Românii au acelaşi buget pentru Sărbătorile de Paşte ca şi anul trecut

Bugetul mediu alocat sărbătoririi Paştelui în acest an nu a crescut comparativ cu 2013, suma medie alocată situându-se în jurul valorii de 359 de lei în 2014, faţă de 358 lei de persoană în 2013, reiese dintr-un studiu realizat de MEDNET Marketing Research Cente.
Ca şi anul trecut, peste 50% dintre respondenţi nu vor primi beneficii suplimentare de la locul de muncă, mai reiese din studiu.
„În acest an, persoanele active pe piaţa muncii nu se vor mai bucura de o minivacanţă similară celei din anul 2013, dovadă fiind şi procentul simţitor mai mic, faţă de anul precedent, al celor care vor avea zile libere suplimentare (5,2% în 2014 faţă de 16,7% în 2013). De asemenea, comparativ cu anul 2013, angajatorii rămân, în general, la fel de reţinuţi în a acorda beneficii suplimentare cu ocazia Sărbătorilor Pascale. Cu toate acestea, 15,2% dintre persoanele intervievate, care sunt angajate, vor primi totuşi primă de Paşti în bani, în timp ce 11,2% dintre aceştia vor beneficia de tichete cadou şi 4,9% de produse cadou”, se subliniază în studiul citat.
Aproape 85% dintre persoanele intervievate din mediul urban sunt hotărâte să îşi petreacă zilele libere de Paşte cu membrii familiei, fie în localitatea de domiciliu, fie la rude, prieteni sau ieşind la iarbă verde.
Tradiţia vopsirii ouălor în casă încă se păstrează în familiile orăşenilor, 64,8% respectând această tradiţie. Cu toate acestea, oferta retailerilor vine în sprijinul a 17,2% dintre respondenţi care preferă să cumpere ouăle roşii din magazin fără a mai depune efortul de a le vopsi în casă, mai reiese din studiu.
„Dar, atunci când vorbim despre cozonac, tendinţa se schimbă, în sensul că acesta este cumpărat de aproape 50% dintre persoanele cuprinse în eşantion, numai 33,6% depunând efortul de a-l pregăti în casă. În schimb, 34% dintre consumatorii de pască şi 42,8% din consumatorii de drob pregătesc aceste preparate în casă”, se mai arată în documentul citat.
La polul opus se situează vinul, care este cumpărat de aproape 50% dintre orăşenii intervievaţi.
„Şi pentru că tradiţia de Paşte presupune consumul de carne de miel sau ied, aproape jumătate (49%) dintre respondenţi intenţionează să cumpere acest tip de carne pentru a sărbători Învierea Domnului. Mai mult de atât, numărul consumatorilor de carne de miel sau ied creşte dacă îi luăm în calcul şi pe cei 7,1% care primesc acest tip de carne de la familie/prieteni, dar şi pe cei 2% care cresc iezi sau miei în propria gospodărie. Există totuşi şi orăşeni (5,3%) care nu îşi permit din punct de vedere financiar să achiziţioneze carnea tradiţională de Paşte”, conform studiului MEDNET.
Pe lângă bucate tradiţionale, Paştele vine şi cu cadouri pentru cei dragi.
„Cu ocazia Paştelui, aproape 70% dintre persoanele intervievate, din mediul urban, au declarat că intenţionează să cumpere cadouri celor dragi. Principalul beneficiar al acestor cadouri este persoana iubită (soţul/soţia sau iubitul/iubita), peste 60% dintre respondenţi oferind 'perechii lor' daruri de Paşte. De asemenea, mai mult de jumătate dintre aceştia au declarat că vor oferi cadouri atât părinţilor (58,4%), cât şi copiilor/nepoţilor (57,7%)”, se subliniază în document.
Studiul a fost realizat online, pe un eşantion reprezentativ la nivel naţional — urban, în perioada 4 — 8 aprilie 2014. Au fost intervievate 663 de persoane cu vârsta cuprinsă în intervalul 18 — 55 ani. Marja de eroare a studiului este de ą 3,81%.


Articole înrudite