Percheziţie domiciliară, în judeţul Brăila, ce a vizat tombole online. Astfel, la data de 12 octombrie a.c., poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice Brăila, sub coordonarea procurorului de caz, sprijiniţi de poliţişti din cadrul Poliţiei Oraşului Făurei şi luptători ai Serviciului pentru Acţiuni Speciale, au efectuat o percheziţie domiciliară, în localitatea Jirlău, în cadrul unui dosar penal, în care sunt efectate cercetări sub aspectul comiterii infracţiunii de desfăşurarea fără licenţă sau autorizaţie a oricărei dintre activităţile din domeniul jocurilor de noroc.
În urma activităţilor desfăşurate, a reieşit că un tânăr, de 22 de ani, ar organiza, prin intermediul contului de pe o reţea de socializare, tombole online, oferind ca premii, cabaline şi autoturisme, după ce participanţii ar achita, în prealabil, diferite sume de bani cu titlu de bilete de participare. În urma percheziţiei efectuate, poliţiştii au condus la sediul poliţiei trei persoane pentru continuarea cercetărilor. De asemenea, politiştii au descoperit şi indisponibilizat un autoturism, aproximativ 7.300 de lei şi 220 de euro, telefoane mobile şi alte bunuri şi înscrisuri de interes pentru cauză.
"Reamintim pe această cale faptul că tombolele organizate în mediul online sunt considerate jocuri de noroc, iar organizatorul trebuie să fie licenţiat să organizeze şi să exploateze jocuri de noroc în condiţiile OUG nr. 77/2009, privind exploatarea şi organizarea jocurilor de noroc", transmite I.P.J. Brăila.