07 MAI 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Plămânii pot „detecta” anumite mirosuri toxice, pentru a se proteja apoi prin constricţie
Plămânii pot „detecta” anumite mirosuri toxice, pentru a se proteja apoi prin constricţie

Două echipe de la universităţile Washington din St.Louis şi Iowa au identificat în anumite celule pulmonare receptori olfactivi. Contrar celor situaţi în nas, aceştia nu sunt prezenţi pe neuroni care transmit impulsuri către creier (permiţându-i acestui organ să perceapă mirosurile), ci pe celule neuroendocrine, eliberate de hormoni atunci când aceştia sunt stimulaţi.
„Corpul nostru este un tub: plămânii şi intestinele noastre sunt deschise spre mediul exterior. Chiar dacă se află în interior, aceste organe formează în realitate o parte din învelişul nostru extern. În condiţiile în care ele sunt supuse agresiunilor mediului, este firesc ca oamenii să dezvolte mecanisme pentru a se proteja”, explică Yehuda Ben-Shahar, unul dintre descoperitorii acestor receptori, care vor constitui subiectul unui articol publicat în ediţia din martie 2014 a revistei „American Journal of Respiratory and Molecular Biology”.
Inseraţi în membrana celulelor neuroendocrine pulmonare (PNEC), aceşti receptori sunt sensibili la produsele chimice şi la poluanţi, potrivit elementelor observate de cercetători. Odată stimulate, ei provoacă eliberarea mai multor hormoni de către celulele PNEC, care la rândul lor controlează constricţia căilor respiratorii. „Aceşti receptori sunt santinele a căror activitate constă în a exclude produsele chimice sau toxice”, notează oamenii de ştiinţă.
Descoperirea acestor receptori deschide noi piste de cercetare pentru tratarea anumitor afecţiuni pulmonare cronice, precum astmul sau bronşita obstructivă (BPOC). Bolnavii care suferă de aceste boli sunt mai sensibili la anumite produse volatile (fum, mirosuri picante, parfumuri etc.). Plămânii lor reacţionează contractându-se în prezenţa acestor produse ca şi cum receptorii PNEC ar fi activaţi. Cercetătorii estimează că aceşti receptori ar putea constitui o ţintă terapeutică pentru acest tip de patologii.


Articole înrudite