Transferul mai lent de oxigen în placenta mamei spre unul dintre gemeni poate determina ca unul dintre fraţi să fie mai puţin inteligent decât celălalt, potrivit unui studiu publicat la 16 iunie de revista de specialitate Scientific Reports şi citată recent de EFE.
Studiul, realizat la Hospital Child din Boston (SUA), s-a bazat pe controlul factorilor genetici şi riscului în timpul sarcinii la şapte 7 femei însărcinate în termen de 29 şi 34 săptămâni şi a demonstrat că gemenii deşi împart aceeaşi placentă aceasta poate fi disfuncţională iar transferul de oxigen spre unele zone să fie mai lent.
Directoarea Centrului de Ştiinţe Neurologice Fetale ale spitalului, Ellen Grant, şi cercetătorul principal al Laboratorului de Investigaţie Electronică (RLE) din Massachusetts Institute of Technology (MIT), Elfar Adalsteinsson, au dezvoltat o metodă neinvazivă care dezvăluie traseul furnizării de oxigen prin placentă în timp real, prin intermediul rezonanţei magnetice (RMN).
Această tehnică denumită "nivel independent de oxigen în sânge" (BOLD, în engleză) şi bazată pe un semnal care arată variaţiile locale şi tranzitorii ale cantităţii de oxigen transportat în hemoglobină în funcţie de activitatea neuronală a creierului, a demonstrat că placentele disfuncţionale au zone extinse în care transmiterea oxigenului la fetus este mai lentă.
Cercetătorii au descoperit că acest transfer de oxigen cu pauze de la mamă la făt prin placentă determină o creştere mai lentă a bebeluşului şi o dezvoltare mai înceată a creierului şi a ficatului.
Următorul obiectiv al studiului este de a descoperi cauzele variaţiei transferului de oxigen în placentă, precum şi identificarea posibilelor riscuri care pot provoca motive de îngrijorare în timpul sarcinii.