Universitatea „Dunărea de Jos” din Galaţi anunţă calendarul de desfăşurare a concursului de admitere în anul 2018 - sesiunea Iulie 2018 şi condiţiile speciale de înscriere şi de admitere ale românilor de pretutindeni. Pentru românii de pretutindeni, inclusiv elevii moldoveni, Universitatea „Dunărea de Jos” a pus la dispoziţie 62 de locuri dintre care 33 cu bursă. Astfel, programul şi locul de desfăşurare a înscrierilor pentru românii de pretutindeni este următorul:
- Universitatea „Dunărea de Jos” din Galaţi - Str. Domnească nr. 47 - Secretariat Rectorat, sala U89 - Studii universitare de licenţă 09 - 14 iulie 2018, orele 09:00 - 15:00, 15 iulie 2018, orele 09:00 - 12:00;
- Universitatea B.P. Haşdeu-Cahul, Republica Moldova - Piaţa Independenţei nr. 1 - Studii universitare de licenţă şi studii universitare de masterat 16 - 28 iulie 2018, orele 09:00 - 15:00;
- Chişinău, Republica Moldova - Universitatea de Stat de Educaţie Fizică şi Sport - Strada Andrei Doga nr. 22, vizavi de circ - Studii universitare de masterat; Institutul de Ştiinţe ale Educaţiei - Strada Doina nr. 104 - 23 iulie - 02 august 2018, orele 09:00 - 15:00;
- Comrat, Republica Moldova - Direcţia de Învăţământ a UTA Găgăuzia - Studii universitare de masterat 23 - 28 iulie 2018, orele 09:00 - 15:00;
- Taraclia, Republica Moldova - Universitatea de Stat „Grigore Ţamblac” din Taraclia - Strada Mira nr. 9 - Studii universitare de masterat 23 - 28 iulie 2018, orele 09:00 - 15:00.
Pentru anul universitar 2018-2019, Universitatea „Dunărea de Jos” din Galaţi oferă, în total, un număr de 1.661 de locuri la buget, la ciclul de studii de licenţă, şi 1.649 de locuri cu taxă.
Citeşte AICI şi "Admitere 2018: 1.661 de locuri la buget, la Universitatea «Dunărea de Jos» Galaţi".