08 MAI 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
„Fantezia” a câştigat duelul cu arbitrii
„Fantezia” a câştigat duelul cu arbitrii
Sâmbăta şi duminica trecută s-au desfăşurat două concursuri: în sala sporturilor din Brăila, cea de-a II-a ediţie a Cupei Style Dance iar la Timişoara, cea de-a IV-a ediţie a Cupei Baraque. Fiind ultimele competiţii înainte de vacanţă, Clubul de dans sportiv Fantezia a fost prezent la ambele. La Timişoara perechea mixtă Mihai Paraschiv Mihai-Diandra Illeş au ocupat în prima zi locul I la secţiunea latino, având mari şanse să se califice la Campionatele Mondiale, iar cea de-a doua zi la secţiunea standard, bineînţeles tot locul I.

Singuri, atât de singuri

La concursul de la Brăila, Fantezia a trimis 16 perechi, dintre care 11 au ajuns până în finalele competiţiilor la care au concurat, iar celelalte perechi s-au oprit în semifinale. Finaliştii „fantezişti” au fost: Andrei Macarie - Alexandra Constantinescu, locul I, III şi V la categoria de vârstă 16-35 ani; Alexandru Pământ  - Diana Marghidan, locul I şi II, la 6-9 ani şi, tot la această categorie de vârstă, Marius Mratic  - Sabina Broască au ocupat locul IV. La 10-11 ani: Ionuţ Manea - Ana Maria Zamfir, locul III şi VII, iar Ionuţ Andronache - Cosmina Toader, locul VI. La 16-35 ani, clasa D, Florin Popa - Rodica Fântânaru au ocupat locul III la standard, iar Ionuţ Ivaşcu  - Alice Negru, locul IV la secţiunea latino. La clasa E 14-15 ani, Fantezia a avut trei perechi în finală şi a obţinut rezultatele: Florin Codreanu - Alexandra Tudose, locul III, Adrian Lupoaie - Alexandra Ionescu, locul IV şi Cristian Onofrei - Gabriela Vulpoiu, locul VI. La open basic 12-15 ani, Ştefan Gagu  - Andra Radu, locul II la standard şi locul V la secţiunea latino. „O competiţie cu un gust amar, în care arbitrii ne-au tras mult în jos. Pe Andrei şi Alexandra i-au descalificat în finală la trei dansuri şi de pe locul I au fost aruncaţi pe III, iar Ştefan şi Andra au fost şi ei descalificaţi la un dans şi au ocupat abia locul V iar la standard le-a fost furat locul I. Am simţit în toate etapele de campionat că sunt cu ochii pe noi, dar nu prea au avut ce face pentru că valoarea şi-a spus cuvântul, dar nu s-au lăsat până la urmă şi ne-au ars în ultima etapă. Cu toate acestea am demonstrat încă odată că Fantezia are valoare iar din toamnă le vom arăta un dans de calitate la toate clasele şi categoriile de vârstă pentru că aceste lucruri de doi bani pe care le-au făcut ei, pe noi ne-au ambiţionat mult mai mult”, ne-a declarat preşedintele Marian Adam. Urmează concursurile internaţionale din această vară după care vor începe pregătirile pentru organizarea celei de-a XV-a ediţie a concursului naţional, Cupa Fantezia Galaţi 2010.


Articole înrudite