Povestea emoţionantă a Loredanei Buţea, o glorie a dansului sportiv născută în Brăila şi pregătită la Galaţi

Există experienţe care nu se măsoară în ani, medalii sau trofee, ci în lecţiile pe care le lasă în suflet. Pentru Loredana-Georgiana Buţea, sportul a fost mai mult decât o pasiune – a fost locul în care a învăţat să creadă în ea, să se ridice după fiecare cădere şi să lupte chiar şi atunci când părea imposibil.

Născută în Brăila, Loredana (28 de ani) şi-a scris cele mai importante capitole ale succesului la Galaţi, în cadrul Clubului de Dans „Fantezia”. Timp de 9 ani, palmaresul ei a devenit unul de excepţie: două medalii de argint la Campionatele Mondiale, secţiunea Standard, o medalie de bronz la Campionatele Europene, bronz mondial la 10 dansuri, multiple titluri de Campioană Naţională şi succese răsunătoare la mari competiţii internaţionale precum German Open Championship sau Tokyo Internaţional Open.

O fetiţă cu un vis şi o bunică neobosită

Drumul ei a început la vârsta de 5 ani, în Brăila, dusă de mână de bunica sa. Începuturile nu au fost uşoare. Etichetată dur de prima sa antrenoare cu vorbe grele precum „eşti o mămăligă, ai două picioare stângi, nu vei face nimic cu dansul”, micuţa Loredana îşi pierduse complet încrederea. Însă bunica ei a fost cea care a „împins-o de la spate” şi a refuzat să o lase să renunţe. Oportunitatea a apărut la Clubul Fantezia din Galaţi, unde un dansator experimentat, rămăsese fără parteneră. Deşi Loredana ştia doar două dansuri, antrenoarea Andreea Adam a văzut dincolo de tehnica de moment: „DA! Este partenera potrivită!”. A urmat un an de sacrificii imense, cu plânsete în cantonamente şi o navetă zilnică de 20 km între Brăila şi Galaţi.

Pilonii din spatele succesului şi un final neaşteptat

Evoluţia Loredanei s-a sprijinit pe doi piloni importanţi ai clubului gălăţean: antrenoarea şi mentorul său, Andreea Adam, cea care i-a transformat nesiguranţa în performanţă, şi Marian Adam, preşedintele clubului, care a oferit sportivilor un mediu profesionist şi stabil, lăsând o amprentă de neşters asupra generaţiilor de dansatori. Cariera Loredanei s-a încheiat brusc şi neaşteptat în 2017, imediat după o medalie de argint la GOC (Germania). Deşi visa la aurul mondial, viaţa i-a pregătit un alt drum.

Prezentul: Inspiră oamenii către sănătate şi mişcare

Astăzi, Loredana Buţea locuieşte în Bucureşti, este licenţiată în fitness (UNEFS Bucureşti) şi deţine un masterat în dans sportiv (Universitatea „Ovidius” Constanţa). În prezent, ea îşi foloseşte experienţa de campioană pentru a ajuta oamenii să adopte un stil de viaţă sănătos prin sport şi nutriţie, fiind în paralel şi antrenor de dans sportiv. Recent, un eveniment desfăşurat la Galaţi a reunit familia Fantezia, un moment copleşitor de nostalgie şi recunoştinţă.

„Sunt mândră de rezultate, dar niciun succes nu se construieşte singur. Le sunt profund recunoscătoare antrenorilor, în special Andreei Adam, şi familiei mele, care mi-a fost mereu alături. Lor le datorez o parte importantă din ceea ce sunt astăzi”, a declarat fosta vicecampioană mondială.

Leave a reply

SONDAJ DE OPINIE

Dacă aţi putea rezolva o singură problemă a Galaţiului, care ar fi aceea?

Follow
Search
Populare acum
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...