02 DECEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Ajutorul de 3.000 de lei acordat de primărie pentru achiziţionarea de centrale termice rămâne în suspans
Ajutorul de 3.000 de lei acordat de primărie pentru achiziţionarea de centrale termice rămâne în suspans

După ce, la finele lunii trecute Electrocentrale (CET) a decis sistarea căldurii şi a apei calde menajere din cauza datoriilor pe care municipalitatea le înregistrează către producătorul de agent termic primar, gălăţenii care au mai rămas racordaţi la sistemul centralizat de termoficare au rămas fără apă caldă şi mai au de aşteptat până vor primi deoarece potrivit primarului municipiului Galaţi, Ionuţ Pucheanu, Electrocentrale îi obligă să cumpere o cantitate prea mare de agent termic raportat la numărul de abonaţi ale căror locuinţe încă sunt racordate la serviciile centralizate. Potrivit acestuia, în momentul de faţă în municipiul Galaţi au mai rămas aproximativ 7.000 de familii care beneficiază de livrarea apei calde menajare în sistem centralizat.

Referitor la acest subiect, primarul Ionuţ Pucheanu a declarat: ”Aşteptăm un răspuns de la cei de la Electrocentrale, noi am demarat - când spun noi, mă refer inclusiv la cei de la Calorgal - am demarat corespondenţa necesară pentru a se ajunge la un numitor comun, dar până în momentul de faţă nu avem, din păcate, un răspuns care pe noi ca şi municipalitate să ne poată mulţumi. Mă refer la faptul că la numărul de abonaţi care au mai rămas în momentul de faţă în sistem, avem nevoie lunar de maxim 700 de gigacalorii pentru apa caldă, ceea ce ne pot oferi dumnealor în momentul de faţă depăşeşte undeva, după calculele noastre 10-11 mii de gigacalorii, deci o diferenţă enormă (de gigacalorie)”.

Referitor la strategia pe care CET o are pentru prepararea apei calde din timpul verii, primarul a adăugat: ”De obicei pierderile pe timp de vară a celor de la Calorgal se ridică la peste 90% pentru că e o cantitate foarte mare pe care sunt obligaţi să o achziţioneze pentru a putea furniza puţinul de care au nevoie cetăţenii care au mai rămas branşaţi. Aşteptăm să vedem dacă cei de la Electrocentrale chiar şi cu soluţia de abur de la combinat vor putea să vină la o cantitate mult mai apropiată faţă de nevoile noastre pentru că nu putem pentru o ceaşcă de apă, chiar dacă fac comparaţia asta, nu putem lua un butoi în permanenţă, credeţi-mă, oricât de multe neplăceri poate am crea în această perioadă totuşi sunt banii cetăţenilor şi nu putem să-i aruncăm în stânga şi în dreapta oricum”.

Se ştie că scopul municipalităţii este de a oferi o subvenţie în valoare de 3.000 de lei fiecărui abonat la sistemul centralizat de termoficare care se debranşează pentru a-şi achiziţiona centrale termice ori electrice, panouri radiante, calorifere sau boilere, iar sistemul centralizat de furnizare a căldurii să fie închis definitiv pentru că produce mari pagube la bugetul local. Întrebat când vor fi reluate aceste plăţi de către Primărie, edilul a adăugat: ”În urma răspunsului pe care ar trebui să-l primim de la Electrocentrale vom vedea dacă reuşesc dumnealor să reducă cantitatea pe care ne obligă să o cumpărăm, e posibil să ajungem la un acord. Dacă nu, şi o ţin pe această cantitate imensă pentru noi de care nu avem nevoie, sper să poată să ne dea o negaţie în acest sens şi atunci în urma acestei negaţii să putem veni şi noi în faţa consilierilor locali pentru a propune aceeaşi soluţie de anul trecut (acordarea de ajutoare de financiare de la Primărie gălăţenilor care optează pentru debranşarea de la sistemul centralizat şi cumpără surse alternative de încălzire)”.


Articole înrudite