29 MARTIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Potrivit Legii Codului Dialogului Social, condiţia pentru obţinerea reprezentativităţii la nivel de unitate este ca sindicatul respectiv să aibă ca număr de membri de cel puţin jumătate plus unu din numărul de salariaţi ai unităţii. În cazul în care această condiţie este îndeplinită, la negocierea Contractului Colectiv de Muncă la nivel de unitate vor participa doar reprezentanţii unui singur sindicat, respectiv care are ca membri peste jumătate din numărul de angajaţi, celelalte sindicate, dacă există, neputându-se aşeza la masa tratativelor. Legea, care a intrat deja în vigoare, face imposibilă negocierea, la ora aceasta, a vreunui contract colectiv de muncă, deoarece niciun sindicat nu putea obţine într-un timp atât de scurt reprezentativitatea în baza noii legi, şi asta chiar dacă ar îndeplini condiţiile stipulate de lege. Asta deoarece obţinerea reprezentativităţii presupune parcurgerea unor paşi care la final înseamnă obţinerea unei sentinţe care să certifice faptul că sindicatul are reprezentativitate în baza noii legi. Rămâne de văzut cum se va ţine seama de prevederea noii legi, prevedere care lasă loc la interpretări.
Liderul sindicatului de la ICMRSG, Alexandru Serea, ne-a declarat că sindicatul pe care îl conduce are ca membri peste 90% din numărul de salariaţi ai unităţii, deci, din punctul său de vedere, nu vor exista probleme pentru obţinerea unei noi reprezentativităţi: „Sindicatul nostru are reprezentativitate obţinută printr-o treime dar în urma apariţiei noii legi ne vom duce să depunem actele în instanţă pentru obţinerea unei noi reprezentativităţi, care să ne permită să negociem Contractul Colectiv de Muncă. Noi ar trebui să începem negocierea noului contract la sfârşitul anului, deci avem timp, cred, pentru a obţine sentinţa judecătorească privind reprezentaivitatea”.
Şi liderul sindicatului liber Farul de la AFDJ Galaţi, Ştefan Frunză, susţine că sindicatul pe care îl conduce îndeplineşte noile condiţii legate de participarea la negocieri: „Sindicatul Farul a obţinut reprezentativitate printr-o treime anul trecut şi e valabilă un anumit număr de ani. Sindicatul Farul are ca membri în jur de 70% din numărul de angajaţi, deci putem obţine reprezentativitate în baza noii legi, dacă trebuie să facem acest lucru”.

S-au aşezat la masa discuţiilor

Dacă sindicatele care au ca membri un număr covârşitor din salariaţii unităţii respective nu au de ce să îşi facă griji, există cazuri de unităţi în care niciunul dintre sindicatele existente nu îndeplineşte condiţiile legale, lucru care a dat naştere la tratative.
Un astfel de caz este cel al ArcelorMittal Galaţi, unde cele 7 sindicate de la nivelul uzinelor afiliate la FSS Metarom Galaţi au început discuţiile pentru înfiinţarea unui singur sindicat, care să aibă ca membri peste 60% din numărul de angajaţi ai combinatului. Un alt sindicat de la Combinat, şi anume Sindicatul Naţional Solidaritatea al Metalurgiştilor, a lansat prin intermediul liderului Gheorghe Tiber un apel către toate sindicatele din colosul siderurgic pentru a se întâlni şi a purta discuţii în vederea înfiinţării unui singur sindicat, care să îndeplinească noile condiţii pentru a participa la negocieri.
Şi în cazul societăţii Atlas, unde există mai multe sindicate, au început discuţiile între liderii de sindicat pentru a vedea paşii care trebuie urmaţi pentru respectarea legii. „Sindicatul pe care îl conduc nu îndeplineşte noua condiţie legată de reprezentativitate. Am purtat nişte discuţii cu liderul celuilalt sindicat de la unitate pentru a vedea ce este de făcut. Cert este că pe data de 6 iunie ar trebui să începem negocierea noului Contract Colectiv de Muncă şi vom vedea ce se va întâmpla. Într-un fel suntem la mâna conducerii, care poate accepta începerea negocierilor, dar nu se ştie dacă noul contract, dacă acesta va fi negociat, va fi înregistrat la Inspectoratul Teritorial de Muncă. Este posibil ca înainte de începerea negocierilor reprezentanţii conducerii să solicite sindicatelor prezentarea documentelor care să ateste faptul că au reprezentativitate”, ne-a declarat Romică Gârneaţă, liderul unuia din cele două sindicate de la Atlas.

Normele de aplicare a Legii Codului de Dialog Social, aşteptate

Secretarul general al FSS Metarom, Nicolae Coman, ne-a declarat că este aşteptată apariţia normelor de aplicare a Legii Codului de Dialog Social, intrată deja în vigoare, care astfel ar putea aduce clarificări în privinţa anumitor articole cuprinse în lege şi al căror conţinut lasă loc la interpretări: „Părerea mea personală este că anumite prevederi din Legea Codului de Dialog Social nu pot fi aplicate. Sindicatele aşteaptă apariţia normelor metodologice de aplicare a legii, care sperăm să aducă unele clarificări”.
Dincolo de toate valurile pe care le face nouă lege, singura certitudine este faptul că sindicatele vor fi obligate să ia drumul tribunalelor pentru a obţine reprezentativitatea în baza noii legi. Şi cum vacanţa judecătorească bate la uşă, este greu de crezut că actele vor fi obţinute într-un timp scurt.

Articole înrudite