Constantin Truş (foto), Medic Primar Chirurgie Generală la Spitalul Judeţean Galaţi, revine cu o nouă povestire din sala de operaţii, cu bune şi cu rele, aşa cum este şi în viaţă.
"Toţi cei care mă cunosc ştiu că întotdeauna, înainte de a opera, informez pacientul despre fiecare pas al intervenţiei, despre beneficii şi riscuri, nu doar pentru că aşa trebuie, ci pentru că aşa este corect moral. Cu această ocazie pot de asemenea să ajut pacientul să treacă peste temeri şi să-i insuflu curaj, optimism şi încredere.
Ştiţi deja acest lucru din celelalte povestiri, probabil că vă întrebaţi acum de ce vă spun toate acestea. Ei bine, claritatea este foarte importantă pentru orice pacient, dar ce te faci atunci când acesta este în stare gravă şi refuză claritatea, lăsându-se copleşit de anxietate. Haideţi să vedem în cele ce urmează de ce este bine să ai încredere în doctorul la care ai ales să te duci.
Am avut recent o pacientă care s-a prezentat la mine în stare gravă. Analizele la sânge arătau o infecţie groaznică ce îi dăduse organismul peste cap, îl dezechilibrase până în punctul în care îi punea viaţa în pericol.
În urma CT-ului am văzut un abces pelvin de mari dimensiuni şi numeroşi diverticuli în zona colonului sigmoid, o boală care apare de obicei de-a lungul anilor, în cazul persoanelor care suferă de constipaţie cronică. Mecanismul de formare este simplu: materia fecală neeliminată la timp devine rigidă şi loveşte în zonele de curbură ale colonului. În timp, protecţia şi musculatura adiacentă cedează şi se formează nişte “buzunare” care încep să colecteze respectiva materie fecală, reţinând-o pentru mult timp.
Rezultatul? Apar infecţii devastatoare, peretele colonului se erodează în timp şi cel mai grav, formează un mediu care favorizează apariţia cancerului de colon.
Mă uitasem pe rezultatele CT şi slavă Domnului, nu aveam de-a face cu un cancer, ci “doar” cu nişte diverticuli, unii de mari dimensiuni.
Am recomandat rezecarea părţii afectate de colon. Odată formaţi, diverticulii aduc complicaţii din ce în ce mai grave pentru pacient şi reprezintă un factor de risc agravant.
«S-a opus cu înverşunare operaţiei!»
Surpriza mea a venit din partea pacientei care s-a opus cu înverşunare operaţiei la menţiunea procedurii de anus contra naturii, reversibilă după 30 de zile cu o nouă operaţie. Nici nu a vrut să audă sau să ia în considerare soluţia operatorie, menţionând că nu poate suporta gândul pungii de colostomă (este montată extern şi colectează fecalele, cu scopul de a nu forţa colonul şi de a-l lăsa să-şi revină).
Am încercat să-i explic că este ceva temporar, că va scăpa de un pericol major care-i pune viaţa în pericol, dar… nu a fost de acord. Mi-a solicitat o altă cale de abordare care să nu presupună eliminarea segmentului afectat de colon şi nici trauma pungii de colostomă.
I-am spus că există alte căi, dar că şansele de recidivă sunt mari. Colonul era deja foarte afectat şi în prag de necroză, nu ne puteam juca cu asemenea pericole.
Ce mi-ar fi trebuit ar fi fost mai mult timp, să-i arăt ce şi cum se întâmplă, poate să o las o perioadă să proceseze informaţia pe îndelete. Era vorba despre o intervenţie chirugicală majoră, dar singura în măsură să o salveze cu adevărat… A refuzat cu hotărâre şi m-a rugat din nou să găsesc altă soluţie.
M-am uitat pe analize încă o dată… timpul nu ne era aliat. Infecţia era scăpată de sub orice control şi deja făcea ravagii. Starea septică se instala foarte rapid cu tot alaiul ei de complicaţii, iar eu… încercam să conving o pacientă să o salvez, fără să pot să ajung la ea cu vorbele mele. Era ca o persoană care a căzut în gol şi s-a agăţat de ceva în ultimul moment… nu voia să dea drumul unei convingeri şi se agăţa de ea cu disperare.
Poate avusese pe cineva drag care a suferit în trecut şi a trecut prin operaţia respectivă, poate că auzise povestiri despre cazuri extrem de grave şi asocia operaţia propusă de mine cu ceva groaznic, nu aveam de unde să ştiu… dar eu trebuia să elimin infecţia aceea urgent din corpul ei, altfel, deznodământul ar fi putut fi unul pe care nu-l doreşte nimeni.
“Bine! Putem face evacuare cu spălare, drenaj şi tratament cu antibiotic… sunt şanse ca după o astfel de intervenţie diverticulii să se închidă de la sine. Aici ţine foarte mult de organism, eu pot doar să ofer condiţii optime pentru refacere, dar trebuie acţionat acum!”, am spus.
Fericită, pacienta a fost de acord, dar eu aveam inima îndoită. Da, o salvam pe moment de tragedia care urma să se întâmple în maxim 24-48 de ore, dar riscul recidivei era semnificativ.
Pe de altă parte, aceasta era singura soluţie acceptată de pacientă şi o cale de a o salva, prin urmare… am trecut la treabă.
Am operat-o imediat, am curăţat zona cât de bine se putea curăţa şi am instituit tratamentul cu antibiotice.
Recuperarea a fost rapidă, rezultatele fiind vizibile, iar pacienta era fericită că nu a trebuit să treacă prin neplăcerile colostomei.
Văzând recuperarea rapidă a pacientei, mi-am permis să sper la rândul meu că tot ce a fost mai rău a trecut. “Poate că organismul a închis diverticulii, infecţia a fost eliminată, poate că nu era nevoie de rezecţie de colon”, mi-am spus optimist în timp ce externam pacienta.
Ca regulă nescrisă, nu las niciodată unei afecţiuni de genul sau unui “monstru” de tumoare şansa de a reveni. Oricât de greu ar fi. Da, sunt conştient de abilităţile extraordinare de vindecare ale organismului, dar când vezi ce cazuri am văzut eu, mergi cu încredere pe proberbul acela vechi “Ce faci tu, cu mâna ta, rămâne bun făcut!”.
«Eram măcinat de îndoieli!»
De data aceasta, cu o pacientă îngrozită a trebuit să merg pe calea mai puţin eficientă, calea pe care am fost lăsat să merg şi cea mai rapidă pentru a o salva… dar eram măcinat de îndoieli. “Dacă se reinfectează, dacă recidivează, dacă se formează din nou diverticulii…”, numai asta era în capul meu.
A trecut o săptămână după externare, două săptămâni, o lună şi… cine mă caută din nou? Pacienta în cauză, se simţea din nou rău. Infecţia era din nou prezentă şi evolua rapid, foarte rapid, cu efecte devastatoare.
Am oftat. “Trebuia să fi fost mai dur cu ea, să-i dau de ales: ori rezecarea bucăţii de colon ori nimic… dar, era speriată, atât de speriată… trebuia să insist mai mult de la bun început!”
Am devenit într-o secundă chirurgul detaşat, calculat şi… eficient. Nu am mai vrut să ascult de temeri, de plângeri, de nimic. I-am spus pacientei ce trebuie să fac pentru a o salva. Nu a fost deloc fericită…
Am operat-o, am eliminat bucata de colon afectată… şi am finalizat procedura cu un anus contra naturii şi montarea pungii de colostomă.
Am închis tot şi i-am spus asistentei de lângă mine pe un ton scăzut: “O să mă urască multă vreme…”.
“Va supravieţui?”, m-a întrebat asistenta.
“Da.”
“O veţi opera într-o lună şi veţi scoate punga de colostomă?”
“Da.”
“Îşi va reveni la normal, fără sechele?”
“Da.”, am răspuns a treia oară.
“Atunci… poate are nevoie să vă urască, sau să fie speriată. Câtă vreme va fi bine, va putea să revină la viaţa de dinainte şi poate că în timp… o să aprecieze ce aţi făcut.”, a concluzionat asistenta.
“Da, ai dreptate.”, am spus şi m-am dus să mă schimb de echipament.
Am stat puţin pe gânduri cu privire la cuvintele asistentei şi i-am dat încă o dată dreptate. Pacienta va fi bine şi asta e tot ce contează, despre sentimente şi frică, ei bine, nici o operaţie nu este o bucurie… dar să redai un om familiei, celor dragi, rămâne o satisfactie imensă, oricât de supărat ar fi după aceea pe tine.
Spuneam într-o postare trecută că frica este un prădător care preferă singurătatea victimelor sale. Nu se poate concentra prea bine să te distrugă atunci când ai oameni pe lângă tine, oameni care te susţin, care te încurajează şi care cred în tine.
Fiţi curajoşi! Noi vom fi mereu alături de voi atunci când veţi avea nevoie!
Multă sănătate vă doresc!", transmite Constantin Truş.
Articole similare:
