Constantin Truş, Medic Primar Chirurgie Generală la Spitalul Judeţean Galaţi, revine cu o nouă povestire “cu peripeţii” din sala de operaţie.
"Povestirea de azi este una despre provocări pe care nu le povesteşte nimeni. Fiecare dintre noi percepe traumele cu o intensitate diferită, un lucru ce ţine de sensibilitatea fiecăruia, dar şi de experienţele avute anterior. Unele dintre ele lasă urme adânci, nedetectabile cu nici un CT… vorbesc aici de mintea umană care, de multe ori, dictează fizicului.
Acestea fiind spuse, să trecem la povestirea de astăzi care începe cu un pacient, bărbat, cam la 45 de ani, ce acuza dureri abdominale puternice.
Am recomandat un examen imagistic minuţios, să vedem cu ce ne confruntăm, iar rezultatele au fost pe măsură: o umflătură neregulată de toată “frumuseţea” în zona colonului transvers, în apropierea unghiului splenic.
Mă uitam la ceva care arăta a tumoră, ceva despre care vă spuneam şi cu alte ocazii că a devenit deja mult prea frecvent în practica chirurgicală.
Am informat pacientul că trebuie să acţionăm rapid pentru a elimina tumora şi i-am explicat paşii operaţiei, inclusiv faptul că va fi nevoie de o rezecţie parţială de colon urmată de o procedură temporară de anus contra naturii.
Aici de obicei apare reculul în atitudinea pacientului, care are nevoie de lămuriri suplimentare în privinţa motivului pentru care va trebui să suporte o pungă de colostomă pentru o lună, două. De fiecare dată explic detaliat necesitatea, subliniind că este timpul normal de refacere al colonului care trebuie protejat în toată această perioadă.
De data aceasta nu a fost nevoie de convingere, pacientul a semnat imediat acceptul medical pentru operaţie, spunându-mi să fac ce trebuie să fac, doar să-l scot din starea aceea de durere continuă. Dialogul a fost scurt şi la obiect, dar am observat că-şi ferea privirea, parcă nu dorea să mă vadă.
“Bine, hai să o facem şi gata”
L-am asigurat că totul va fi bine şi că se va recupera complet. Nu exista nici un semn de metastază sau de alte complicaţii, din ce văzusem la CT, aşa că nu sunt motive de îngrijorare.
“Bine, hai să o facem şi gata”, mi-a spus pe un ton ursuz şi supărat.
Era supărat evident pe situaţia în care se afla, o astfel de operaţie nu este un motiv de bucurie, mi-am spus şi l-am programat rapid pentru intervenţia chirurgicală.
În 24 de ore am intrat în operaţie şi totul decurgea conform planului, dar de la prima privire am văzut că “tumora” arăta diferit. Semne masive de inflamaţie, ţesut întărit în straturi, urme ale unei infecţii agresive… arăta foarte rău, dar era diferit de cum mă aşteptam să arate. M-am uitat mai îndeaproape şi am găsit semne de perforaţie la nivelul colonului.
“Asta nu este tumoră… aici arată ca un punct de perforaţie care a provocat infecţii repetate, dar ce a provocat perforaţia?”, m-am întrebat în timp ce căutam obiectul înţepător.
Ar trebui să menţionez că deja eliminasem orice posibilitate de cauză neoplazică. Nu era tumoră, dar devastarea era cât se poate de reală.
Căutând sursa dezastrului am ajuns în zona colonului descendent. Altă perforaţie, dar părea de factură mai recentă. “Vinovatul” era bine ascuns, cel mai probabil în acea zonă extrem de greu accesibilă, în apropierea coloanei vertebrale. Colac peste pupăză, vorba aceea, aveam şi intestinul subţire în drum şi nu vedeam nimic.
“E un ac! E un nenorocit de ac!”
Am început să palpez uşor, din milimetru în milimetru zona, până când am simţit prin mănuşă o împunsătură care m-a făcut să îngheţ.
“E un ac! E un nenorocit de ac!”, am anunţat, rămânând imobil.
“Ac? L-a înghiţit şi a perforat intestinul?”, au întrebat la rândul lor membrii echipei operatorii în timp ce încercau să elibereze gentil greutatea ce îmi presa pe mână.
“Da, m-a înţepat în deget. Cum Doamne iartă-mă nu a ieşit la investigaţiile imagistice?”, am răspuns iritat. Deja mă gândeam că am contaminat deja tot… mănuşă perforată, înţepătură, sânge străin, tot tacâmul de posibile complicaţii aferente. Am scos uşor mâna şi am examinat mănuşa de câteva ori în lumina puternică a blocului operator… nu era perforată… ufffff.
Am început din nou căutarea, mai lent şi mai precaut de această dată, din cauza prezenţei obiectului înţepător. Foarte greu de manipulat o zonă a colonului care prin natura ei nu poate fi mişcată, fiind practic lipită de partea posterioară a abdomenului. Bineînţeles, acul, fiind mobil, îşi mutase poziţia şi dispăruse din nou.
“Fir-ar… mama ta de ac!”, am început să blagoslovesc inamicul alunecos şi perfid.
“Unde te-ai ascuns?”, dar fix când spuneam asta, am sesizat că pacientul avea o malformaţie destul de rară: partea colonului care trebuia să fie fixă şi lipită de partea posterioară a abdomenului… era mobilă şi putea fi manipulată. Această mică malformaţie care nu este periculoasă m-a ajutat să ridic segmentul de colon sub care se ascunsese acul. L-am identificat imediat şi l-am cules cu o pensă, examinându-l la lumină.
Era o… scobitoare. Mai precis o jumătate de scobitoare pe care pacientul o înghiţise cel mai probabil ca parte nedorită a unui fel de mâncare. Am pus “duşmanul” în tăviţa renală de colectare şi am continuat verificarea tactilă şi vizuală a zonei.
Totul era curat, fără reziduuri, fără aşchii lăsate în urmă de obiectul “călător”, aşa că am trecut la suturarea găurilor provocate la nivelul colonului. Am curăţat totul, am inspectat zona încă o dată şi am închis operaţia, gândindu-mă că pacientul va fi fericit la aflarea veştii.
“Dar… cum? Nu înţeleg.”
Am informat pacientul a doua zi că a scăpat de procedura de anus contra naturii şi că tumora a fost de fapt o inflamaţie puternică combinată cu o infecţie, ambele datorate perforaţiilor din colon, rezolvate deja şi în curs de vindecare.
“Dar… cum? Nu înţeleg.”, a spus el, surprins de deznodământul “aventurii” sale.
“Aţi mâncat ceva recent folosind scobitori pentru a manipula mâncarea? Poate un platou frumos pregătit şi ornat?”, am întrebat, fiind deja sigur de răspuns.
“Da, dar nu recent… acum o lună a fost ziua mea şi am sărbătorit în familie. Am avut şi un platou frumos cu “frigărui” din acelea cu brânzeturi şi fructe, ca la restaurant… acolo cred că a fost buba, sigur s-a rupt o bucată de scobitoare şi am înghiţit-o cu totul, fără să-mi dau seama. Imediat după aceea au început şi durerile, am zis că am o indigestie, apoi m-am speriat, nu de alta, dar nu mai treceau durerile cu nimic… o bucată de scobitoare, domnule? O bucată de scobitoare? Dar nu mai folosesc scobitori în viaţa mea…”, a răbufnit pacientul, nefiind sigur dacă situaţia era de râs sau de plâns.
“Vă recomand să fiţi mai atent pe viitor şi să mestecaţi mai bine şi fără grabă”, am spus eu zâmbind.
“Adică… să nu mai fac precum lupul… să înghit pe nemestecate…”.
“Foarte bine spus. Totul cu măsură, totul pe îndelete, în special mâncarea. Vă va salva pe viitor de multe neplăceri. Acum, dacă tot ne sunteţi oaspete, va trebui să mai staţi câteva zile până se vindecă operaţia. Puteţi să vă relaxaţi acum, sunteţi bine”, i-am spus pacientului care încă dădea din cap, nevenindu-i să creadă întâmplarea prin care tocmai trecuse.
A mai stat cu noi câteva zile şi a plecat bine şi sănătos acasă, la cei dragi. La plecare şi-a reafirmat angajamentul de a nu mai consuma alimente cu scobitoarea, dar acum zâmbea uşurat", transmite Constantin Truş.
Reamintim că medicul din Galaţi prezintă cazurile mai deosebite din activitatea sa de chirurg:
• Sfatul medicului întâlnit în piaţă i-a salvat viaţa unui gălăţean întors acasă de sărbători
"Unele sunt marcate de dificultăţi, altele de situaţii neobişnuite, dar sunt şi acelea care par desprinse dintr-o piesă de teatru absurdă, un loc unde chiar lipsa gândirii logice şi dialogul steril sunt condimentele supreme ale unei comedii negre", spune Costantin Truş.
Articole similare: O gălăţeancă îi mulţumeşte dr. Truş de la Spitalul Judeţean: «A fost luminiţa mea de la capătul tunelului!»
