GALERIE FOTO | La Galaţi, a fost inaugurat Centrul pentru bolnavii de Alzheimer Recomandat

Joi, 04 Aprilie 2019 16:39
Publicat în Știrea zilei

Preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Galaţi, Costel Fotea, a inaugurat joi, 04 aprilie 2019, Centrul de îngrijire şi asistenţă pentru persoane adulte cu dizabilităţi "Maria", un centru destinat persoanelor încadrate în grad de handicap cu afecţiuni precum boala Alzheimer, demenţă vasculară, Boala Parkinson sau care au rămas cu sechele în urma unui accident vascular cerebral.

"Am decis să deschidem un astfel de centru ca urmare a numărului mare de persoane cu dizabilităţi care necesită îngrijire şi asistenţă într-un mediu securizat, cu servicii individualizate adaptate nevoilor lor. Din păcate, numărul celor care suferă de Alzheimer este în creştere. De aceea, am decis că trebuie să-i ajutăm. În acest centru vor beneficia de servicii complete. Vor fi găzduiţi în dormitoare cu baie proprie, hrana va fi gătită în bucătăria centrului, vor beneficia de servicii medicale, vor fi consiliaţi de psiholog şi vor fi îngrijiţi de către personalul specializat. Centrul dispune de spaţii special amenajate pentru recuperare şi reabilitare funcţională, precum şi de spaţii pentru socializare şi parc pentru activităţi în aer liber", a declarat Costel Fotea, preşedintele CJ Galaţi.

Centrul dispune de 24 de locuri şi este dotat cu un lift special. Fiecare dormitor are baie proprie echipată cu cărucioare speciale pentru baie şi toaletă. Dormitoarele sunt dotate cu paturi medicale cu saltea ortopedica şi saltea anti-escară, dulapuri, noptiere, mese mobile pentru servit la pat si cărucioare rulante. În plus, în fiecare dulap, bolnavul găseşte la internare tot ce are nevoie, începând cu prosoape, papuci, etc. La nivelul centrului există cabinet de tratament, cabinet psihologic, cabinet de kinetoterapie, dar şi un spaţiu destinat socializării şi petrecerii timpului liber dotat cu canapele, fotolii, televizoare, sistem audio, DVD, mese şi scaune, unde se pot desfăşura activităţi de recuperare prin joc şi de recreere. Contribuţia beneficiarilor se situează între zero şi 900 de lei, în funcţie de încadrarea în gradul de dizabilitate şi a veniturilor bolnavilor sau ale aparţinătorilor.

Valoarea investiţiei de reabilitare, recompartimentare şi extindere a fostului Centru de Plasament nr. 2 şi de transformare într-un centru de îngrijire şi asistenţă pentru persoanele adulte cu dizabilităţi a fost de 1.478.788 de lei, bani din bugetul propriu al Consiliului Judeţean Galaţi, iar cheltuielile lunare vor fi suportate tot de CJ Galaţi. Internarea bolnavilor va începe de luni, 04 aprilie 2019. Cererile pentru acest centru se depun la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Galaţi.

Vezi Galeria Foto de mai jos!

Mai multe din această categorie:

Lasă un comentariu