Oferte de locuri de muncă pentru absolvenţi, la Galaţi şi Tecuci Recomandat

Joi, 17 Octombrie 2019 12:55
Publicat în Știrea zilei
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Galaţi organizează, vineri, 18 octombrie 2019, evenimentul anual, "Bursa locurilor de muncă pentru absolvenţi", promoţia 2019.

Evenimentul reprezintă o oportunitate pentru absolvenţi, dar şi pentru alte persoane interesate de ofertele de locuri de muncă, astfel încât să aleagă şi să înceapă o carieră conform pregătirii profesionale sau să se (re)orienteze profesional în funcţie de aspiraţiile personale, precizează organizatorii. Potrivit acestora, obiectivul principal al acestui eveniment îl constituie creşterea gradului de ocupare atât pentru absolvenţi cât şi pentru alte categorii de persoane aflate în căutarea unui loc de muncă. Acest eveniment crează mediul oportun unei concurenţe loiale şi transparente, iar pe această cale, AJOFM Galaţi îi informează pe agenţii economici că participarea la bursa locurilor de muncă este gratuită şi reprezintă o modalitate de a intervieva, selecta şi recruta, fără intermediari, în funcţie de necesităţile lor actuale şi perspectivele de viitor.

Evenimentul se va desfăşura simultan în două locaţii, începând cu ora 09.00, astfel: în municipiul Galaţi, în holul Universităţii "Dunărea de Jos" Galaţi şi în municipiul Tecuci, la sediul ALOFM Tecuci.

Mai multe din această categorie:

Lasă un comentariu