19 MAI 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Protest la poarta Combinatului
Protest la poarta Combinatului

După o tăcere care a durat luni bune, în care nu a mai ieşit public să spună nimic legat de activitatea Combinatului, Gheorghe Tiber, liderul Sindicatului Solidaritatea al Metalurgiştilor, a organizat ieri o acţiune de protest la poarta principală a ArcelorMittal Galaţi, la care au participat şi liderii Sindicatului Forum. Acţiunea a fost anunţată în mod inedit luni, pe o pagină de facebook, şi nu de către Gheorghe Tiber, ci de un membru al sindicatului, ora mitingului fiind 14:30, exact ora când angajaţii ies de la muncă şi aşteaptă cursele convenţie pentru a-i duce acasă. Astfel, în jurul orei 14:30, circa 200 de siderurgişti care aşteptau venirea mijloacelor de transport au ascultat discursul lui Gheorghe Tiber spus la portavoce, numărul acestora crescând şi ajungând la un moment dat la peste 300. Tiber le-a explicat oamenilor de ce sindicatul nu a putut participa anul acesta la negocierea noului Contract Colectiv de Muncă (CCM), motivul fiind legat de prevederile Legii Dialogului Social, care prevăd că la tratative pot participa doar reprezentanţii sindicatului reprezentativ, care numără cel puţin jumătate plus unu din numărul de salariaţi ai Combinatului.
Organizatorii purtau pancarte pe care se putea citi: „Sunt cetăţean european. Am drepturi europene”. Tiber le-a explicat oamenilor punctul său de vedere legat de modul în care au decurs tratativele între sindicaliştii de la Siderurgistul  şi reprezentanţii administraţiei până în prezent, afirmând că sindicaliştii ar trebui să ceară mult mai multe drepturi pentru angajaţi şi criticând faptul că aceştia şi-au redus treptat oferta de majorare salarială de la 17% la 12%, afirmând că liderii de la Siderurgistul nu sunt capabili să ducă o negociere corectă şi transparentă. Tiber le-a mai spus oamenilor că dacă nu le place nimic din ce se întâmplă, să nu se mai vaite, ci să acţioneze, schimbând echilibrul de forţe, iar dacă ar fi fost mai multe sindicate la negociere ar fi fost un avantaj pentru oameni, deoarece aceştia ar fi fost informaţi în legătură cu ce se întâmplă. Gheorghe Tiber a spus că ar fi fost o oportunitate de creştere mai mare a salariilor, aducând ca argument faptul că facilităţile acordate recent de Guvernul României la plata energiei electrice şi a gazelor naturale, precum şi reducerea CAS-ului de la 1 octombrie cu 5% la angajator ar fi putut determina conducerea să le dea mai mulţi bani angajaţiilor, care au rămas din ce în ce mai puţini şi fac uneori şi munca altora. Tiber a mai spus că situaţia unităţii nu ar fi aşa de rea cum a fost prezentată de către conducerea unităţii, exact în momentul începerii negocierilor, aceasta fiind o strategie care a fost aplicată şi în anii precedenţi, la negocierile anterioare.
Semnalul de alarmă tras de Gheorghe Tiber nu poate avea însă un efect direct asupra negocierilor, atâta timp cât sindicaliştii nu participă la tratativele noului CCM.
Între timp, în cursul dimineţii, au apărut fluturaşi despre care se bănuieşte că ar fi fost distribuiţi de sindicaliştii care negociază contractul şi în care erau aduse critici liderilor celorlalte trei sindicate care nu participă la negocierea CCM-ului.  


Articole înrudite