Se lucrează intens pe şantierul noului Muzeu de Artă Vizuală din Galaţi. "Am reuşit, prin discuţii foarte serioase şi aplicate cu constructorii, să deblocăm lucrările la proiectul Consiliului Judeţean privind noul sediu al Muzeului de Artă Vizuală din Parcul Rizer. Drept urmare, în aceste zile se va finaliza montarea structurii metalice pentru galeriile exterioare, precum şi a arcelor ce vor fi acoperite cu sticlă stratificată, din partea superioară a clădirii. Pe şantier s-au accelerat şi celelalte lucrări: termoizolarea şi hidroizolarea pereţilor din beton, amenajarea acoperişului, turnarea şapelor la interior, pregătirea pereţilor din rigips, a început şi montarea instalaţiilor electrice şi a reţelei de canalizare. Noul muzeu, ce va avea o suprafaţă construită de 4.000 mp, va consta într-un spaţiu modern, cu săli de expoziţii, ateliere pentru artişti, laboratoare de restaurare, o bibliotecă şi o sală Auditorium cu 180 de locuri. Muzeul de Artă Vizuală va putea astfel să-şi pună în valoare patrimoniul impresionant, format din peste 7.000 de lucrări de artă, şi va deveni un reper cultural de anvergură pentru Galaţi şi pentru întreaga regiune. Ne dorim un parteneriat corect cu toţi cei implicaţi în acest proiect. Sper că toţi constructorii au înţeles că trebuie să-şi respecte angajamentele, astfel încât să finalizăm cât mai repede acest obiectiv atât de important pentru comunitatea noastră", transmite preşedintele Consiliului Judeţean Galaţi, Costel Fotea.