30 APRILIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Surpriză înainte de Paște pentru gălățeni: Se redeschide Parcul Aventura de la Gârboavele! Care va fi programul
Surpriză înainte de Paște pentru gălățeni: Se redeschide Parcul Aventura de la Gârboavele! Care va fi programul

Vineri, 26 aprilie, se redeschide Parcul Aventura din Pădurea Gârboavele. Programul rămâne acelaşi ca-n primul an de funcţionare,  de miercuri până duminică, între orele 10:00 şi 20:00, anunță Consiliul Județean Galați.
"Redeschidem cel mai mare parc de aventură din zonă înainte de Sarbătorile Pascale. Astfel, de vineri, 26 aprilie, toţi iubitorii de adrenalină, care vor să aibă parte de experienţe inedite şi de relaxare în aer liber, pot să vină şi să încerce cele 15 trasee de aventură din Pădurea Gârboavele. Anul trecut, în primul an de funcţionare, Parcul Aventura a avut aproximativ 14.000 de vizitatori. Lucrăm intens la ultimele pregătiri pentru marea redeschidere, dar şi la extinderea parcului cu noi şi noi atracţii – bobul suspendat, peste 7 kilometri de piste de biciclete, locuri de joacă, un turn de căţărare şi spaţii de relaxare pentru adulţi", a declarat Costel Fotea, preşedintele Consiliului Judeţean Galaţi.
❗️Parcul va fi deschis de sărbătorile legale, inclusiv în minivacanţa 1-6 mai, precizează Consiliul Județean Galați.


Articole înrudite