26 APRILIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Sute de kilograme de peşte au sfârâit pe grătare la Festivalul Scrumbiei
Sute de kilograme de peşte au sfârâit pe grătare la Festivalul Scrumbiei

900 de litri de storceag, o ciorba desebită din peşte, dar şi borş de peşte, plus scrumbii cam scumpe, dar şi alte preparate din peşte au strâns mii de oameni din Galaţi, dar şi din oraşele vecine, pe faleza Dunării, la Galaţi, unde a avut loc, în aceste zile, Festivalul Scrumbiei. În acest an însă, cap de afiş a fost storceagul, o ciorba de nisetru, de 500 litri, preparată pe faleza Dunării de un bucătar venit de la Târgovişte. Pe lângă cele 500 de litri de storceag, bucătarul a mai preparat şi 400 de litri de borş de pelte. ”In storceag punem nisetru, se drege cu smântână cu ou, se acreşte cu zeamă de lămâie şi ca verdeaţă se pune mărar faţă de borşul clasic în care se pune leuştean. Storceagul e o ciorbă mai deosebită de peşte şi se face cu un peşte de calitate din familia sturionilor sau somn, cu alt peste nu putem vorbi de storceag”, a spus chef Valentin Pisică. La 15 lei porţia de storceag şi12 lei porţia de borş din peşte clienţii nu s-au lăsat aşteptaţi. Unii au venit din Dâmboviţa, Vrancea , Buzău, să mănânce la Galaţi celebra ciorbă. Dar totuşi la Festivaul Scrumbiei, scrumbia e vedeta. Anul acesta, numai în prima parte a zilei, peste jumătate de tonă de scrumbii era la vânzare. Şi se mai aduceau încă pe atâta. Numai că preţul era cam mare, spuneau oamenii, 12 lei la o sută de grame de scrumbie nu era chiar pentru toate buzunarele, dar fiind o zi de sărbătoare, oamenii au lăsat de la ei. Cine nu a luat scrumbie, s-a mulţumit şi cu hamsii. Pe lângă preparatele din peşte, la festival erau de găsit tot felul de alte preparate din carne, bulzuri , branzeuri, vinuri, dar şi dulciuri. Festivalul s-a terminat duminică seara cu un concert Mandinga.


Articole înrudite