Toţi inculpaţii din dosarul ”mega-furtului” de motorină de la AFDJ Galaţi, achitaţi de instanţă

La aproape 13 ani de la declanşarea anchetei privind dispariţia a peste 120 de tone de motorină din gestiunea Administraţia Fluvială a Dunării de Jos (AFDJ) Galaţi, instanţa a decis: toate persoanele trimise în judecată au fost achitate, iar pentru o parte dintre acuzaţii procesul penal a încetat ca urmare a prescripţiei.

Hotărârea a fost pronunţată de Judecătoria Galaţi la 23 februarie 2026 şi poate fi atacată cu apel.

Scurt istoric al dosarului

Cazul a izbucnit în 2013, după verificări efectuate de către Poliţia Regională Transporturi la nava-depozit „Brazi”, utilizată pentru stocarea combustibilului destinat navelor AFDJ. În urma inventarelor şi a comparaţiei dintre documentele contabile şi cantităţile existente fizic, s-a constatat lipsa a aproximativ 123.000 de litri de motorină, echivalentul a peste 120 de tone.

Ancheta penală a fost deschisă în acelaşi an. Iar în 2018, procurorii au trimis în judecată zece angajaţi ai AFDJ, acuzaţi în principal de abuz în serviciu, iar o parte dintre ei şi de fals intelectual, în legătură cu documentele de gestiune a combustibilului.

Dosarul a fost unul voluminos, cu zeci de volume de urmărire penală şi numeroase expertize şi inventare contabile, procesul întinzându-se pe mai mulţi ani.

Soluţia instanţei

Instanţa a dispus:

  • achitarea tuturor inculpaţilor pentru abuz în serviciu, în baza art. 16 alin. 1 lit. b Cod procedură penală;
  • achitarea pentru neglijenţă în serviciu în cazul unei inculpate;
  • încetarea procesului penal pentru fals intelectual, ca urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale, în cazul mai multor inculpaţi;
  • încetarea procesului penal faţă de o inculpată, ca urmare a decesului acesteia.

De asemenea, instanţa a lăsat nesoluţionată acţiunea civilă formulată de Administraţia Fluvială a Dunării de Jos Galaţi şi de Omniasig Vienna Insurance Group, iar cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.

Un episod dramatic: sinuciderea comandantului

Cazul a fost marcat şi de un episod tragic. În perioada anchetei, comandantul navei implicate în dosar s-a sinucis. Eveniment care a amplificat tensiunile şi controversele din jurul anchetei. Moartea sa a rămas unul dintre cele mai dramatice momente asociate acestui dosar. Tragedia a avut un puternic impact în comunitatea profesională a navigaţiei fluviale din Galaţi.

Un dosar închis penal, dar cu întrebări rămase

După ani de anchetă şi proces, dosarul penal privind aşa-numitul „mega-furt” de motorină de la AFDJ se închide, din punct de vedere penal, fără nicio condamnare.

Hotărârea nu este definitivă şi poate fi atacată cu apel.

Foto: Arhivă Monitorul de Galați

2 Comments

(Hide Comments)
  • Neagu Nicolai

    24 februarie 2026 / at 11:00 Răspunde

    Așa da justiție jos pălăria, nu vreau pentru nimic să li se taie pensiile speciale.Un pas nu am făcut din sistemul securist,doar prostii fac pușcărie.

  • Cucu

    24 februarie 2026 / at 13:29 Răspunde

    Ce am înțeles eu?
    Am înțeles că:
    Prejudiciul nu s-a recuperat;
    Organele de anchetă s-au dovedit incompetente și ar trebui să le imputăm, probabil miile de ore pe care le-au pierdut, anchetând și instrumentând acest caz;
    Cheltuielile de judecată în cârca statului? Aceste cheltuieli, ar trebui reținute tot organelor de anchetă, în frunte cu procurorul de caz;
    Acest caz, ne arată încă odată cum organele de anchetă, polițiști, procurori, ANAF etc., inventează astfel de cazuri pentru ca pur și simplu să-și facă de treabă. Acești angajați, au prejudiciat statul Român cu milioane de lei, având în vedere salariile consistente pe care la au;
    Încă odată justiția ne-a demonstrat, cum unii angajați ai statului nu-și fac treaba și sunt plătiți degeaba, hărțuind oameni nevinovați, pur și simplu că să-și justifice ei salariile.
    Aceasta arată încă odată necesitatea unei reforme în instituțiile statului. Afară cu astfel de incompetenți, care folosesc durata programului de lucru și poate și timpul lor liber, pentru inventarea de astfel de cazuri și hărțuirea unor cetățeni cinstiți. RUȘINE!
    Dar cu prejudiciul cum rămâne? Că la poliție, când se întâmplă oarece, întotdeauna trebuie să existe un vinovat.
    Eu cred că, având în vedere afirmațiile de mai sus, instanța de judecată ar fi putut să impute totuși, statului să plătească și prejudiciul nu doar cheltuieli de judecată.

Leave a reply

Follow
Search
Populare acum
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...