

Nivelul extrem de scăzut al Dunării produce efecte din ce în ce mai grave asupra navigaţiei, iar situaţia a ajuns să fie recunoscută oficial drept caz de forţă majoră. Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură Galaţi a emis, în 17 iulie 2026, un Aviz de existenţă a cazului de forţă majoră în favoarea Regiei Autonome „Administraţia Fluvială a Dunării de Jos” (AFDJ) Galaţi, după ce instituţia a demonstrat că scăderea accentuată a nivelului fluviului îi afectează grav activitatea.
Documentul stabileşte că situaţia de forţă majoră produce efecte începând cu 1 iulie 2026, urmând să rămână în vigoare până la o dată ce va fi stabilită ulterior, în funcţie de evoluţia condiţiilor hidrologice.
Potrivit documentului, AFDJ Galaţi, instituţie aflată în subordinea Ministerului Transporturilor şi responsabilă de administrarea sectorului românesc al Dunării, a solicitat emiterea avizului după ce a constatat că nivelul apei a scăzut accentuat pe întreg şenalul navigabil administrat, de la Baziaş până la rada Sulina.
Analiza Camerei de Comerţ arată că debitele înregistrate la intrarea Dunării în ţară au fost, în ultimele săptămâni, mult sub media multianuală a lunii iulie, fapt confirmat şi de buletinele Institutului Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor.
Consecinţa directă este dificultatea de a menţine adâncimile minime de navigaţie prevăzute de convenţiile internaţionale, obligaţie care revine AFDJ.
Documentul arată că scăderea apelor Dunării are efecte grave. În zona Corabia, între kilometrii fluviali 622 şi 627, au eşuat deja barje aparţinând convoaielor navelor Partenstein şi Elixir, în perioada 10-14 iulie. În urma acestor incidente, adâncimile din zonă au ajuns la numai 1,5-1,7 metri, sub nivelul necesar desfăşurării normale a navigaţiei.
Astfel, AFDJ Galaţi avertizează că menţinerea adâncimilor minime de navigaţie va putea fi realizată cu foarte mare dificultate, chiar şi în condiţiile efectuării continue a lucrărilor de dragaj.
Încă din 14 iulie, AFDJ a emis un aviz către navigatori prin care armatorii şi comandanţii de nave au fost obligaţi să adapteze pescajele, dimensiunile convoaielor şi încărcarea navelor la condiţiile existente în sectoarele critice ale Dunării.
Emiterea Avizului de existenţă a cazului de forţă majoră vine în contextul în care autorităţile au semnalat de mai multe săptămâni că nivelul fluviului se apropie de minime istorice, cu efecte directe asupra transportului naval şi asupra activităţilor economice dependente de navigaţie.