28 APRILIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Surse de la nivelul Combinatului ne-au declarat că se analizează posibilitatea ca în cursul lunii viitoare cei mai mulţi angajaţi să îşi ia concediul de odihnă aferent acestui an şi pe care nu l-au efectuat, motivul fiind situaţia grea cu care se confruntă societatea ca urmare a nivelului redus de comenzi. Potrivit aceloraşi surse, aceasta este doar una dintre variantele care se analizează, nefiind luată încă nicio decizie în acest sens. Nu este însă exclus ca până la sfârşitul anului să se ia în calcul punerea în practică a unei alte măsuri, şi anume trimiterea în şomaj tehnic. Aceleaşi surse mai afirmă că s-ar face analize pentru a vedea dacă se impune luarea unei măsuri în ceea ce priveştre personalul, şi asta în condiţiile în care depunerile de cereri de autodisponibilizare sunt pe ultima sută de metri. Reamintim că angajaţii Combinatului care sunt transferaţi în departamentul denumit talent pool mai pot depune până la sfârşitul acestei luni cerere de autodisponibilizare, urmând ca în cursul lunii viitoare ele să fie analizate şi să se decidă care vor fi aprobate. Gheorghe Tiber, liderul sindicatului Solidaritatea, ne-a declarat că măsurile care ar urma să vizeze personalul sunt deocamdată la nivel de speculaţii şi că nu se ştie nimic sigur. „De obicei, asemenea măsuri legate de trimiterea oamenilor în concediu de odihnă sau în şomaj tehnic se iau la sfârşitul anului, când deja cei din conducere şi-au făcut nişte calcule legate de producţie şi de câte economii vor să facă. Este adevărat că sunt probleme pe piaţa internaţională, în sensul că nivelul de comenzi este mai redus, dar părerea mea este că asemenea măsuri nu au în totalitate o motivaţie economică, ci se iau şi pentru a speria angajaţii în legătură cu situaţia societăţii şi pentru a-i face să se mulţumească cu salariile pe care le iau şi care nu sunt corespunzătoare muncii depuse. De asemenea, poate fi un semnal prin care se doreşte să atragă atenţia guvenului că situaţia nu este bună şi că unitatea ar trebui ajutată, şi aici mă refer de exemplu la preţul enegiei electrice. Asemenea măsură, dacă se va lua la sfârşitul acestui an, are rolul, cred, şi de a le face pe sindicate să nu mai solicite majorări salariale sau alte drepturi pentru angajaţi la negocierea Contractului Colectiv de Muncă, care ar trebui să înceapă la sfârşitul acestui an. Cât despre situaţia grea a unităţii, eu nu cred că pierderile raportate sunt reale”, ne-a declarat liderul sindicatului Solidaritatea, Gheoerghe Tiber. Rămâne de văzut dacă zvonurile care deja circulă pe platforma siderurgică vor deveni realitate sau nu se vor confirma.

Articole înrudite