08 DECEMBRIE 2025 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Volei masculin: CSM Arcada a învins şi pe SCM U Craiova şi a urcat pe locul 2 în clasament
Volei masculin: CSM Arcada a învins şi pe SCM U Craiova şi a urcat pe locul 2 în clasament

Fără îndoială, CSM Arcada traversează o perioadă fastă în ciuda programului infernal, cu meciuri din trei în trei zile. Echipa gălăţeană pregătită de Sergiu Stancu şi Răzvan Tănăsescu a învins duminică seara la sala sporturilor Dunărea pe SCM U Craiova, scor final 3-0 (22, 23, 16), într-o partidă care a contat pentru cea de-a 8-a etapă a Diviziei A1 la volei masculin.
Primele două seturi au fost viu disputate, echipa noastră a gestionat mai bine momentele cheie, iar în setul trei s-a dezlănţuit şi a reuşit să lege a 7-a victorie consecutivă: 4 în campionat, una în Cupa României şi 2 în Challenge Cup. Antrenorul Sergiu Stancu a folosit formula: Vanker 2 puncte, Iereschenko 8 p, Savonsalmi 5 p, Nikula 20 p, Bala 9 p, Stalekar 7 p - Kosinski, libero. Au mai intrat: Shapoval, Lohmus 2 p, Aldea, Dinculescu 1 p, Butnaru 1 p.
CSM Arcada a urcat pe locul 2 cu 16 puncte, la patru lungimi în spatele liderului SCM Zalău, care are un meci mai mult disputat. Echipa gălăţeană va disputa două meciuri în această săptămână: manşa tur din 16-imile Challenge Cup cu Benfica Lisabona, joi, 11 decembrie, sala Dunărea, ora 18.00, şi CSU Ştiinţa Poli Bucureşti, sâmbătă, 13 decembrie, în Divizia A1.


Articole înrudite