
Deşi este un telefon de primă generaţie, pe care puţini au avut ocazia să-l vadă sau să-l testeze într-un magazin Apple, iPhone Duo s-a vândut „ca pâinea caldă” în perioada de precomandă. Cererea peste aşteptări a determinat compania americană să majoreze semnificativ comenzile adresate Foxconn, principalul său partener din China responsabil de fabricarea noului dispozitiv.
Această decizie pune o presiune suplimentară asupra fabricilor Foxconn, unde angajaţii ar putea ajunge din nou să doarmă pe podea sau în corturi improvizate în interiorul halelor de producţie, în timp ce lucrează în schimburi de până la 12 ore pentru a respecta noile obiective de livrare. Apple ar fi majorat ţintele de producţie cu 44%, ceea ce ar putea impune un ritm de lucru mult mai intens. Desigur, orele suplimentare vin la pachet cu bonusuri pentru angajaţi, însă presiunea exercitată asupra acestora rămâne o problemă, în condiţiile în care industria a fost criticată în repetate rânduri pentru condiţiile de muncă. Iar imaginile cu plasele de protecţie instalate în fabrici, menite să prevină tentativele de suicid, rămân un simbol sumbru al acestor realităţi.
În mod ironic, Apple se confruntă cu genul de „probleme” pe care orice producător de smartphone-uri şi le-ar dori: o cerere care depăşeşte capacitatea de aprovizionare. La scurt timp după deschiderea campaniei de precomenzi, termenele de livrare au început să se prelungească rapid. Clienţii care nu au reuşit să comande iPhone Duo în prima jumătate de oră au fost informaţi că ar putea primi telefonul abia în ianuarie 2027.
Disponibilitatea diferă în funcţie de regiune şi de magazin, însă tendinţa este clară: interesul cumpărătorilor pentru primul telefon pliabil al Apple a depăşit chiar şi cele mai optimiste estimări ale companiei.
Potrivit unui raport DigiTimes, Apple le-a cerut deja furnizorilor de componente şi partenerului Foxconn să pregătească materialele necesare pentru fabricarea a 14 milioane de dispozitive, faţă de cele 9,6 milioane planificate iniţial. Majorarea arată amploarea cererii şi eforturile companiei de a recupera decalajul dintre numărul de comenzi şi capacitatea de producţie.
Apple a descris interesul pentru primul său telefon pliabil drept „nimic altceva decât extraordinar”, dar a evitat să ofere explicaţii detaliate cu privire la termenele de livrare tot mai îndepărtate cu care se confruntă unii cumpărători.
Vestea mai puţin bună este că suplimentarea producţiei ar putea veni prea târziu pentru o parte dintre cei care speră să primească telefonul înainte de sărbătorile de iarnă. Chiar dacă Apple încearcă să adauge peste patru milioane de unităţi la planul iniţial, este puţin probabil ca toate aceste dispozitive să ajungă la timp la clienţii care au plasat comenzile mai târziu.
De altfel, zvonurile apărute anterior sugerau că Apple întâmpina dificultăţi în procesul de fabricaţie a telefonului pliabil. Problemele ar fi vizat atât asamblarea generală, cât şi producţia ecranului şi a balamalelor. Cerinţele stricte de calitate impuse de companie ar fi contribuit, la rândul lor, la un randament de producţie mai scăzut, limitând numărul de dispozitive care pot fi fabricate fără defecte.
Rămâne de văzut dacă Foxconn va reuşi să crească producţia fără să compromită standardele de calitate. În fond, ultimul lucru pe care şi-l doresc cumpărătorii nerăbdători este ca entuziasmul pentru primul iPhone pliabil să fie urmat de probleme de fiabilitate, cauzate de graba de a satisface cererea sau de presiunea de a proteja marjele de profit raportate acţionarilor Apple.