Volei: CSM Arcada leagă victoriile în campionat

Catalin RĂDULESCUSport25 ianuarie 2026

Runda 13 din Divizia A1 la volei masculin a debutat vineri la Baia Mare cu duelul dintre Ştiinţa Explorări şi CSM Arcada.

Calculele hârtiei au fost respectate şi echipa gălăţeană condusă de Sergiu Stancu şi Răzvan Tănăsescu a obţinut o victorie logică de trei puncte.

Primele două seturi au fost controlate autoritar de echipa noastră.

Băimărenii au încercat să revină în setul trei şi au menţinut ritmul, au şi condus pe tabela de marcaj, dar finalul ne-a aparţinut şi Butnaru a închis partida.

Rezultat final: Ştiinţa Explorări Baia Mare – CSM Arcada Galaţi 0-3 (-15, -16, -21).

Echipa gălăţeană a început cu formula: Lohmus 8 puncte, Savonsalmi 7 puncte, Vanker 1 punct, Bala 7 puncte, Butnaru 9 puncte, Nikula 8 puncte – Kosinski, libero.

Au mai jucat: Dinculescu 4 puncte, Constantin 1 punct, Shapoval 4 puncte.

CSM Arcada se menţine pe locul 2 în clasament cu 31 de puncte, la trei lungimi de liderul Steaua, care are însă un meci mai mult disputat.

Etapa viitoare, duminică, 1 februarie, CSM Arcada va juca la Bucureşti cu Dinamo.

Partida se va disputa de la ora 20.00 şi va fi transmisă pe TVR Sport.

Leave a reply

Follow
Search
Populare acum
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...