O sută de CEO ai unor companii specializate în robotică şi inteligenţă artificială, inclusiv miliardarul Elon Musk, au transmis Organizaţiei Naţiunilor Unite o scrisoare deschisă prin intermediul căreia aceşti întreprinzători
O sută de CEO ai unor companii specializate în robotică şi inteligenţă artificială, inclusiv miliardarul Elon Musk, au transmis Organizaţiei Naţiunilor Unite o scrisoare deschisă prin intermediul căreia aceşti întreprinzători
Preşedintele rus Vladimir Putin a apreciat, zilele trecute, că influenţa statului asupra internetului şi mas-media ar trebui “redusă, dacă nu chiar exclusă”, în condiţiile în care spaţiul mediatic şi internetul
Automobilele Porsche Cayenne echipate cu motor diesel nu vor mai putea fi înmatriculate în Elveţia, ca urmare a scandalului provocat de manipularea emisiilor poluante, a anunţat vineri Autoritatea federală rutieră
Italia a anunţat expulzarea a doi marocani şi a unui sirian, suspectaţi de legături cu extremismul islamist, urcând la 202 numărul de expulzări care au avut loc pe acest motiv
Luni, 21 august, intră în vigoare mecanismul de calcul pentru poliţele asigurărilor de răspundere civilă auto (RCA) care se aplică şoferilor cu risc ridicat de accidente, numit generic „Factorul N”.
Obligativitatea plăţii defalcate a TVA se amână cu trei luni, respectiv până la 1 ianuarie 2018, însă persoanele care optează pentru aplicarea acestui sistem în perioada 1 octombrie – 31
Consiliul Judeţean Galaţi a demarat activitatea de montare a indicatoarelor rutiere astfel încât drumurile judeţene să fie semnalizate corespunzător. În această etapă vor fi montate 125 de indicatoare rutiere pe
1.256 de primării au semnat, anul acesta, la nivel naţional, contracte de prestări servicii de cadastru general, în valoare de 106.560.769,70 de lei. Suma totală alocată de ANCPI, în 2017,
După ce consilierii locali ai municipiului Galaţi au aprobat închirierea prin licitaţie publică a suprafeţei de 655,29 hectare, proprietatea municipiului Galaţi, situată în extravilanul comunei Vădeni, judeţul Brăila, cu destinaţia
Cel mai mare eveniment AUTO al Galaţiului va începe duminică, 03 Septembrie 2017, la ora 10:00, în parcarea Shopping City Galaţi. Cea de-a 2-a ediţie a IPA PILOT FESTIVAL va






