La nivelul judeţului Galaţi vor beneficia de programul naţional de protecţie socială „Bani de liceu” un număr de 3.378 de elevi, conform informaţiilor primite de la Inspectoratul Şcolar Judeţean Galaţi.
La nivelul judeţului Galaţi vor beneficia de programul naţional de protecţie socială „Bani de liceu” un număr de 3.378 de elevi, conform informaţiilor primite de la Inspectoratul Şcolar Judeţean Galaţi.
Incident petrecut ieri, pe holurile Palatului Justiţiei din Galaţi, între protagoniştii dosarului prin care se cere constatarea conflictului de interese în care se află deputatul Florin Pâslaru, ce l-ar împiedica
Disputa dintre Consiliul Judeţului Galaţi şi chiriaşii de lux din blocurile care îi aparţin a intrat într-o nouă fază. Judecătoria Galaţi hotărâse iniţial să acorde despăgubiri de 50 de lei
Autorităţile locale din Şendreni au renunţat la pretenţiile împotriva ArcelorMittal Galaţi, care le datora aproape 1,3 milioane de lei, reprezentând impozitul pe teren neplătit în intervalul 1.01.2006 – 30.06.2011, dar
Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Galaţi au trimis în judecată o familie de gălăţeni, ce şi-a făcut un obicei din a vinde marfă la negru, pentru a scăpa astfel
Decizie surprinzătoare a Curţii de Apel Galaţi, care a hotărât ieri să desfiinţeze hotărârea Tribunalului, prin care fuseseră admise contestaţiile depuse de preşedintele PDL Galaţi, Doru Resmeriţă, şi ale avocatei
Iacov Bărceanu, condamnat de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la patru ani şi jumătate de închisoare, este un om liber. Judecătoria Brăila a decis ca fostul primar al comunei
Tribunalul Galaţi a admis ieri contestaţiile depuse de preşedintele PDL Galaţi, Doru Resmeriţă, dar şi ale avocatei Elenina Micuţ, împotriva candidaturii deputatului Florin Pâslaru pentru un nou mandat de parlamentar.
Municipalitatea a câştigat la sfârşitul săptămânii trecute procesul cu SC Vâlceana, care-i cere peste 500.000 de euro în contul unor lucrări efectuate şi neplătite. Autorităţile au susţinut de la bun
Vasile Băiculescu, primarul din comuna gălăţeană Brăhăşeşti, nu ştie dacă e cazul să se bucure sau să plângă. Edilul, judecat pentru a doua oară într-un proces de corupţie, a cerut






