Şeful Misiunii FMI, Jeffrey Franks, s-a întâlnit vineri cu membrii Comisiei de buget-finanţe a Camerei Deputaţilor, în faţa cărora a afirmat că sistemul sanitar din România este “o maşină veche,
Şeful Misiunii FMI, Jeffrey Franks, s-a întâlnit vineri cu membrii Comisiei de buget-finanţe a Camerei Deputaţilor, în faţa cărora a afirmat că sistemul sanitar din România este “o maşină veche,
Preşedintele executiv al Uniunii Naţionale pentru Progresul României (UNPR), ministrul Apărării Gabriel Oprea, a declarat miercuri, că Executivul a adoptat în şedinţă un memorandum privind coşul de solidaritate destinat pensionarilor.
CEDO a acceptat argumentul Guvernului României potrivit căruia responsabilitatea pentru problema câinilor comunitari revine şi societăţii civile, iar sub acest aspect s-a arătat că nu trebuie să se impună autorităţilor
Preşedintele Traian Băsescu susţine că, în acest an, România nu are nevoie, “în mod cert”, de niciun euro de la Fondul Monetar Internaţional sau de la Uniunea Europeană. “Probabil domnul
Primarul Craiovei, Antonie Solomon, şi-a reluat, luni, mandatul de edil pe care l-a câştigat la alegerile locale din 2008, dar pe care a fost nevoit să îl întrerupă în martie
România are în prezent cel mai mare parc eolian de uscat din Europa: datorită vântului puternic, dar şi al sprijinului puternic din partea statului, ea este pe cale să devină
Eurodeputata liberală Renate Weber a trimis sâmbătă Comisiei Europene o scrisoare prin care solicită o reacţie la măsura “vădit discriminatorie la adresa cetăţenilor unui stat membru UE”, având în vedere
Sindicatele nu sunt de acord cu privatizarea unor companii de stat din domeniul transporturilor şi energiei, aşa cum solicită Fondul Monetar Internaţional în noul acord cu România. Şeful misiunii FMI,
Ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, a declarat miercuri, în cadrul unei conferinţe de presă că, aşa cum rezultă din Raportul Comisie Europene, „cheia reuşitei reformei de află în buzunarul CSM, iar
Comisia Europeană consideră că România trebuie să adopte “măsuri suplimentare pentru prevenirea şi combaterea corupţiei, în special la nivelul administraţiei locale”, conform raportului privind progresele înregistrate în urma aplicării MCV.






