29 MARTIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Preşedintele executiv al Uniunii Naţionale pentru Progresul României (UNPR), ministrul Apărării Gabriel Oprea, a declarat miercuri, că Executivul a adoptat în şedinţă un memorandum privind coşul de solidaritate destinat pensionarilor. Cadrul normativ necesar va fi elaborat şi prezentat spre aprobare în Guvern în termen de maximum 21 de zile.
UNPR a propus acest proiect prin care, începând cu toamna acestui an, toţi pensionarii din România vor putea achiziţiona câte un pachet cu alimente de bază la preţ de producător.
Un proiect asemănător a fost aplicat cu succes în Bucureşti de preşedintele executiv al UNPR Gabriel Oprea, în perioada în care acesta a deţinut funcţia de prefect al Capitalei. Pensionarii bucureşteni au beneficiat, prin intermediul proiectului, de produse alimentare de bază, la preţ de producător. 
Programul ''Coşul de solidaritate'' va fi derulat de Guvernul României şi implementat prin consiliile judeţene şi consiliile locale, procesul fiind monitorizat de Instituţia Prefectului.
Produsele vor fi achiziţionate prin contracte încheiate la nivel naţional, în urma unor licitaţii transparente, iar ambalarea şi distribuţia pachetelor se vor realiza prin instituţiile administraţiei publice locale.
Potrivit unui comunicat al UNPR transmis, miercuri, AGERPRES, datorită discount-ului acordat de producători pentru contracte de asemenea proporţii şi datorită absenţei adaosurilor comerciale practicate de intermediari, preţul la care pensionarii vor putea achiziţiona alimente de bază (făină, zahăr, ulei, mălai, orez şi altele) va fi considerabil mai mic decât preţul din magazine.
UNPR consideră că acest proiect este absolut necesar, în condiţiile în care pensia medie în România este de 721 de lei, iar pentru cei care au lucrat în agricultură, media este de doar 310 lei. Mai mult, calculele arată că peste 50% din consumul lunar al pensionarilor îl reprezintă produsele alimentare.
Totodată, adaugă sursa citată, introducerea ''Coşului de solidaritate'' este o măsură corectă şi echitabilă din punct de vedere social, menită să ducă la creşterea puterii de cumpărare în rândurile unei categorii extrem de vulnerabile, cea a pensionarilor.
„În egală măsură, proiectul UNPR este oportun din punct de vedere economic, întrucât nu presupune niciun efort bugetar, ci dimpotrivă. Acest program va duce la susţinerea producţiei interne, la încurajarea competitivităţii, prin achiziţii publice consistente şi transparente, şi va avea efecte de angrenare economică şi de creare de noi locuri de muncă. UNPR doreşte ca programul guvernamental «Coşul de solidaritate» să devină funcţional din toamna acestui an şi să reprezinte un sprijin consistent pentru toţi pensionarii români. Proiectul UNPR «Coşul de solidaritate» a avut încă de la început sprijinul primului-ministru Emil Boc şi al Coaliţiei de guvernare”, se arată în comunicatul progresiştilor.


Articole înrudite