Şcoala "Constantin Gh. Marinescu", sub coordonarea profesorilor Dana Katler şi Cristian Ion Roman, alături de restul echipei proiectului "Din Inimă Voluntar", vă invită să contribuiţi la ajuto ...
Dintre cei 20 de tineri gălăţeni care au urmat cursurile de ucenicie organizate în cursul acestei veri de către ArcelorMittal Galaţi, doar 17 au absolvit cursurile de instruire la locul de munc ...
Conform informaţiilor furnizate de Casa Judeţeană de Pensii Galaţi, la solicitarea noastră, la sfârşitul lunii aprilie, 16.457 de persoane care aveau domiciliul în judeţul Galaţi beneficiau ...
Pieţele se vor modifica în câteva luni, în sensul că pe lângă precupeţii pe care îi ştim deja vor exista şi spaţii de desfacere (tarabe) unde producătorii îşi vor putea vinde în sfâr ...
Tribunalul Galaţi a suspendat la sfârşitul săptămânii trecute procesul, prin care Nicolae Gavrilescu, fost manager de sector în cadrul diviziei teritoriale Moldova Sud din cadrul SC Omv Petrom ...
Primăria Galaţi recomandă persoanelor care au documentele de identitate în ultimele trei luni de valabilitate să şi le înnoiască din timp, pentru a evita aglomeraţia din luna august. Potrivit ...
Tribunalul Galaţi a confirmat decizia Judecătoriei Galaţi, care a înlocuit arestarea preventivă cu arestul la domiciliu în cazul unui gălăţean în vârstă de 42 de ani, trimis în judecată ...
Curtea de Apel Iaşi a revocat controlul judiciar în cazul fostului deputat Mihail Boldea, astfel că acesta poate părăsi România oricând doreşte. Mihail Boldea este acuzat, alături de alte şa ...
Conform datelor puse la dispoziţie de către AJOFM Galaţi, la sfârşitul lunii aprilie, rata şomajului la nivelul judeţului era de 8,94%, mai mică faţă de luna precedentă cu 0,25%, dar mai ma ...
După modelul deja patentat de o tânără din Galaţi, care îşi escrocase iubitul francez cu 195.000 de euro, o altă gălăţeancă a repetat isprava, de această dată cu un bărbat din Belgia. C ...
După ce Tribunalul Galaţi a decis pentru a cincea oară să înlocuiască arestarea preventivă cu arestul la domiciliu în cazul fostului prefect Emanoil Bocăneanu, Curtea de Apel Galaţi a confir ...
Curtea de Apel Bucureşti a achitat-o pe gălăţeanca Rarinca Mariana de acuzaţia de şantaj, după ce Tribunalul Bucureşti a condamnat-o iniţial la trei ani de închisoare, pedeapsa fiind suspend ...
Consiliul Local Galaţi a adoptat, vineri, în cadrul unei şedinţe extraordinare, transmiterea, în administrarea Calorgal, pentru o perioadă de 5 luni, a tuturor bunurilor care au aparţinut Apate ...
Un deţinut încarcerat la Penitenciarul de Maximă Siguranţă din Galaţi a ajuns din nou în boxa acuzaţilor, după ce a fost pe punctul să îl trimită în lumea celor drepţi pe un coleg de cel ...
Tribunalul Galaţi a finalizat ieri procesul membrilor unei grupări acuzate de constituire a unui grup infracţional organizat şi trafic internaţional de droguri. Judecătorii le-au aplicat acestor ...
Un agent de penitenciar, care lucrează de 21 de ani la Penitenciarul de Maximă Siguranţă din Galaţi, a fost trimis în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Galaţi, după ...