03 MAI 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Ministerul Educaţiei a supus spre dezbatere publică, începând de miercuri, programa şcolară pentru clasa pregătitoare. Aceasta cuprinde 9 materii: Comunicare în limba română, Educaţie pentru societate, Religie, Matematică şi explorarea mediului, Muzică şi mişcare, Tehnologi de informare şi comunicare, Educaţie fizică şi sport, Consiliere şi arte vizuale şi lucru manual. Aceste documente pot fi regăsite integral pe site-ul ministerului, iar cei interesaţi pot aduce propuneri sau modificări. Această perioadă de dezbatere va dura două săptămâni, începând cu data de 1 martie.
Învăţarea literelor prin joacă
Comunicarea în limba română îşi propune, conform documentelor publice, să înceapă structurarea comunicării orale şi scrise, limitându-se la clasa pregătitoare. Această materie îşi propune ca absolventul clasei pregătitoare să fie capabil să recepteze mesajele orale în diferite contexte de comunicare, să fie capabil să comunice cu cei din jur, dar şi să redacteze mesaje diverse, cum ar fi felicitări sau bileţele cu litere mari de tipar rupte sau decupate din reviste, ziare etc. Alte metode se referă la formarea literelor din diferite materiale, cum ar fi plastilină sau beţişoare.
O altă materie care va fi studiată de copii va fi Educaţie pentru societate, care îşi propune să aducă un pachet minim de cunoştinţe despre societatea în care trăim. Copiii vor învăţa să aplice anumite norme de conduită în viaţa de zi cu zi, cum ar fi normele de politeţe sau elemente care să îi ajute să deosebească binele de rău.
Nici religia nu a fost uitată din educaţia copiilor, aceştia urmând să înveţe noţiunile de bază, cum ar fi rolul lui Dumnezeu sau cum să se închine.
Recunoaşterea figurilor geometrice cu ajutor mediului înconjurător
Matematica şi explorarea mediului are rolul, conform programei şcolare, să dezvolte o gândire asociativă prin recunoaşterea numerelor, dar şi a elementelor geometrice care vor trebui descoperite în jurul lor. Astfel, copiii vor învăţa să numere şi să deosebească forme geometrice, cum ar fi pătratul, triunghiul, cerulc sau dreptunghiul.
Materia Arte vizuale şi lucru manual îşi propune să dezvolte copilului o gândire artistică prin înţelegerea elementelor artistice din jur şi, bineînţeles, dezvoltarea creativităţii prin realizarea de diferite obiecte practice şi estetice.
Muzica şi mişcarea, un alt domeniu studiat de copii, va reprezenta materia unde copiii vor învăţa cântece şi poezii. O materie importantă va fi Tehnologia de informare şi comunicare, la care copiii vor avea posibilitatea de a învăţa funcţiile de bază ale unui computer sau alte dispozitive digitale, astfel încât să fie obişnuiţi cu lumea din ce în ce mai digitizată în care trăim. Din programa şcolară nu este uitată nici Educaţia fizică, unde copiii vor învăţa să facă mişcare. În fine, ultima materie, cea care se referă la consilierea privind dezvoltarea personală, se doreşte sa se facă saltul de la învăţământul tradiţional, centrat pe informaţii/ cunoştinţe, la educaţia formativă, care îi sprijină pe elevi în dezvoltarea de abilitaţi şi atitudini pentru viată, a unui stil de viaţă sănătos, a unor atitudini de apreciere a similitudinilor şi diferenţelor, de respect pentru sine şi pentru ceilalţi. Astfel ,copiilor li se vor explica diferenţele ce ţin de trăsături ale schemei corporale, deosebirea în funcţie de gen sau vârsta.


Articole înrudite