25 OCTOMBRIE 2025 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Oţelul pierde la Galaţi cu U Cluj
Oţelul pierde la Galaţi cu U Cluj

SC Oţelul Galaţi a primit, sâmbătă după-amiază, vizita celor de la U Cluj, în cea de-a 14-a etapă a Superligii. Duelul se anunţa interesant între două echipe cu stări de spirit diferit, Oţelul pe val după două victorii consecutive în timp ce adversarii se aflau în suferinţă, fără victorie din luna august şi cu antrenorul Cristiano Bergodi pe banca tehnică în locul lui Ioan Ovidiu Sabău. 
Meciul a început cu ritm bun, cele două echipe au sărit peste obişnuita perioadă de tatonare şi au pus osul la bătaie cum se zice. Chipciu (min.5) a executat pe lângă poartă o lovitură liberă de la 20 metri. Roş-alb-albaştri au replicat prin Zhelev (min.7), cu un şut în peluză şi Iacob (min.12) care a tras pe spaţiul porţii dintr-o lovitură liberă de la 25 metri. Oţelul a controlat posesia, Fernandes (min.30) a marcat dar golul nu a fost validat de tehnologia VAR. Studenţii clujeni au echilibrat disputa dar ocaziile la cele două porţi s-au lăsat aşteptate. 
Repriza secundă a debutat cu două şuturi pe lângă poartă câte unul de fiecare parte. 
Prima mare ocazie de gol a aparţinut oaspeţilor în min.65 cu un şut blocat în extremis de defensiva noastră. U Cluj a izbutit să deschidă scorul prin Lukic (min.70), cu o lovitură de cap după un corner executat de Makalu. Replica Oţelului a venit prin Joao Paulo (min.78) cu un şut rămas fără efect. Peste doar două minute, noul intrat Paulinho a reluat în plasă un şut a lui Joao Paulo care a zguduit bara, golul egalizator a fost validat după 10 minute din camera VAR.  Jocul s-a încins, Lukic a reuşit dubla în primul minut de prelungiri, golul a fost confirmat după încă 10 minute.  În cele 21 de minute de prelungiri nu s-a mai întâmplat nimic notabil pe tabela de marcaj. 
Rezultat final: SC Oţelul Galaţi -U Cluj 1-2 (0-0). Antrenorul Guszi Balint a trimis pe teren formula: Dur-Bozoancă -Zhelev, Zivulic, Iacob, Conrado -Pedro Nuno, Joao Paulo, Ciobanu (min.60 Paulinho) -Bordun (min.60 Sandu), Fernandes, Andrezinho. 


Articole înrudite