19 APRILIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App

Şi în acest an Universitatea „Dunărea de Jos” a asigurat, conform legii, locuri la buget pentru rromi, în număr de 17, cele mai multe dintre acestea fiind la specializările Ştiinţe Juridice, Sociale şi Politice, dar şi la Medicină şi Farmacie, câte 5 locuri. 

Plecând de la faptul că au fost ani în care pentru ocuparea acestor locuri nu a existat concurenţă prea mare, ba chiar nu au fost ocupate în totalitate de cei în drept, din lipsă de candidaţi, lucru declarat în repetate rânduri şi de reprezentantul Biroului judeţean pentru Rromi din cadrul Prefecturii, Viorica Gotu, interesant de urmărit este că sunt încă mulţi reprezentanţi ai acestei etnii care nu se declară oficial a fi ţigani. Acest fapt reiese chiar dintr-un document publicat pe site-ul Prefecturii Judeţului Galaţi privind „Situaţia populaţiei de etnie romă din localităţile judeţului Galaţi". Din cele 22 de localităţi din Galaţi unde au fost identificate comunităţi consistente de ţigani, culmea este că sunt localităţi unde nu s-a declarat oficial ţigan nici o persoană, cum ar fi Nămăloasa sau Pechea. Discrepanţele sunt totuşi vizibile. La Nămoloasa, de exemplu, în populaţia totală, de 2.391 locuitori, neoficial trăiesc şi 187 de ţigani, adică aproximativ 8%. În comuna Pechea populaţia totală este de 11.421 locuitori. Dacă oficial nu sunt înregistraţi rromi, totuşi, neoficial, 1277 de membri a comunităţii locale sunt ţigani, adică mai bine de 10% (cca. 11,2%). Prin însumarea datelor prezentate pe site-ul oficial se poate vedea şi diferenţa între „oficial” şi „neoficial”, de 25 244 de gălăţeni „ţigani”, dar nedeclaraţi. Proporţia între „oficiali” (13.017 ţigani) şi „neoficiali” (38.261) este cam de 1 la 3. În aceste condiţii se poate spune că şi repartizările guvernamentale ar putea fi altele, dar şi sprijinul acordat membrilor acestor etnii ar fi cu mult mai consistent, cunoscut fiind că nivelul de educaţie şi civilizaţie este mult mai scăzut decât al populaţiei majoritare.


Articole înrudite