19 APRILIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
La Observatorul Astronomic Galaţi s-a descoperit variabilitatea unei stele vizibilă cu ochiul liber în jurul căreia orbitează o exoplanetă
La Observatorul Astronomic Galaţi s-a descoperit variabilitatea unei stele vizibilă cu ochiul liber în jurul căreia orbitează o exoplanetă

În luna aprilie a anului 2021, la Observatorul Astronomic din cadrul Complexului Muzeal de Ştiinţele Naturii „Răsvan Angheluţă” Galaţi a fost descoperită variabilitatea stelei HD 33564 (având numele intern de Galaţi V24), care poate fi văzută cu ochiul liber atunci când observăm cerul departe de poluarea luminoasă a marilor oraşe. Magnitudinea aparentă (strălucirea aparentă) a acestei stele din constelaţia Girafa (Camelopardalis) este de 5,09m, iar atunci când observăm cerul cu ochiul liber din zone întunecate, magnitudinea stelelor pe care le putem vedea este mai mare de 6 m. Constelaţia Girafa este circumpolară pentru ţara noastră, ceea ce înseamnă că steaua HD 33564 este vizibilă tot timpul anului din România. Această stea este uşor de identificat pe cer deoarece se găseşte foarte aproape de steaua Polaris cunoscută publicului larg sub numele de Steaua Polară.
Pentru analiza curbei de lumină, cu ajutorul căreia a fost stabilită tipul variabilităţii şi amplitudinea, au fost utilizate observaţii fotometrice în filtru V realizate la Observatorul Astronomic Galaţi şi date de fotometrie de la satelitul ştiinţific Hipparcos. HD 33564 este o stea strălucitoare şi observarea fotometrică a fost dificil de realizat. Amplitudinea de 0,01m şi perioada de variaţie a strălucirii stelei de 1,13 ore sunt mici ca valoare şi din acest motiv, până în acest moment nu a putut fi descoperită variabilitatea acestei stele.
În urma observaţiilor astronomice şi analizei datelor s-a stabilit că steaua HD 33564 este o stea variabilă cu amplitudine mică de tip Delta Scuti (DSCT), variaţia luminozităţii fiind rezultatul unor procese interne care se desfăşoară în interiorul stelei. Această stea este situată la o distanţă de aproximativ 68,3 ani-lumină, fiind o stea relativ apropiată faţă de Pământ. În luna septembrie a anului 2005 a fost descoperită o planetă masivă care orbitează această stea. Planeta are masa de 9,1 ori mai mare decât masa lui Jupiter şi orbitează steaua HD 33564 în 388 de zile. Planetele din afara Sistemului Solar se numesc exoplanete sau planete extrasolare. Acestea orbiteaza alte stele, iar până la 1 aprilie 2021 existau 4.704 de exoplanete confirmate.
Toate datele obţinute despre această stea au fost raportate către Asociaţia Americană a Observatorilor de Stele Variabile (AAVSO - American Association of Variable Stars Observers), unde au fost incluse în baza de date internaţională a stelelor variabile. Echipa care a realizat toate aceste lucruri a fost formată din Ovidiu Tercu - coordonatorul Observatorului Astronomic din Galaţi şi Gabriel Neagu, membru al Astroclubului „Călin Popovici” (principalul program educaţional care se derulează în cadrul Secţiei Planetariu/Observator Astronomic). Până în acest moment la Observatorul Astronomic din cadrul Complexului Muzeal de Ştiinţele Naturii „Răsvan Angheluţă” Galaţi au fost descoperite 24 stele variabile, potrivit unui comunicat al Complexului Muzeal Galaţi.


Articole înrudite