15 MAI 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
După doar 4 luni de conducere a combinatului , Eric Remisz se pare că a spus  adio funcţiei de director general pe care a ocupat-o de la începutul lunii octombrie , când i-a luat  locul francezului Thierry le Gall. Plecarea lui Eric Remisz , informaţie furnizată de surse de la nivelul unităţii, este considerată la fel de surprinzătoare ca şi plecarea fostului director general Thierry le Gall. Informaţia privitoare la plecarea lui Eric Remisz au circulat  la nivel neoficial tot mai insistent în ultimele 48 de ore , vehiculându--se faptul că şefia unităţii va fi asigurată interimar  de Rino Bruno , cel care coordonează activitatea fluxului primar.  Aceleaşi surse de la nivelul combinatului mai susţin că plecarea lui Eric Remisz , care este specialist în tratarea apei potabile, ar fi reprezentat  o supriză pentru cei mai mulţi dar că lucrurile ar fi fost previzibile dacă s-ar lua în calcul  estimarea rezultatelor economico financiare aferente primelor 3 luni ale acestui an, potrivit cărora unitatea ar înregistra o pierdere considerabilă, precum şi de modul în care a funcţionat furnalul 5 . Potrivit informaţiilor noastre ,  furnalul 5 , unde s-au investit peste 80 de milioane de euro potrivit declaraţiei reprezentanţilor Combinatului, nu funcţionează la parametrii normali nici la câteva lui după repornirea sa şi după ce au fost efectuate lucrări de reabilitare şi modernizare. . Practic este vorba de faptul că nu s-ar asigura  capacitatea normală zilnică de producţie, şi anume de 5300 de tone de fontă, motivul principal fiind se pare legat de  calitatea materiilor prime utilizate la producerea fontei. Surse de la nivelul combinatului ne-au mai declarat că în cursul lunii ianuarie planul la producţia de fontă şi de oţel a fost realizat în procent de aproximativ 85 %, fiind produse practic 116000 tone de fontă şi respectiv 126000 de tone de oţel.   Contactat telefonic pentru un punct de vedere legat de plecarea  Eric Remisz de la conducerea combinatului, a cărui venire în fruntea unităţii a fost  contestată de anumite voci care au spus că acesta nu ar avea competenţe suficiente necesare pentru a conduce un combinat , purtătorul de cuvânt al ArcelorMittal Galaţi, Dorian Dumitrescu a refuzat să facă un comentariu pe marginea acestui subiect.


Articole înrudite