04 MAI 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Registrele de evidenţă a zilierilor au ajuns la ITM Galaţi
Registrele de evidenţă a zilierilor au ajuns la ITM Galaţi
La mai bine de o lună de la apariţia legii care reglementează folosirea de către angajatori a muncii zilierilor, acest lucru poate în sfârşit pus în practică. Şi asta după ce au fost tipărite registrele de evidenţă a zilierilor de către Imprimeria Naţională, documentele ajungând în sfârşit la inspectoratele teritoriale de muncă care au dreptul legal de a le comercializa. „În cursul zilei de azi (vineri - n.r.), la Inspectoratul Teritorial Galaţi au ajuns 350 de registre de evidenţă a zilierilor, pe care instituţia noastră le-a comandat la Imprimeria Naţională pe baza solicitărilor primite de la angajatori. Îi invităm pe angajatorii care doresc să folosească zilieri ca forţă de muncă şi care au solicitat să achiziţioneze registrele să se prezinte la sediul ITM Galaţi începând de luni. Administratorii societăţilor trebuie să prezinte un dosar cu şină, precum şi o copie după certificatul de înmatriculare al firmei pe care o administrează. În cazul în care nu se pot prezenta administratorii, cei care vin în numele lor să ridice registrul trebuie să prezinte o împuternicire din partea lor”, ne-a declarat şeful ITM Galaţi, Ionel Petrea. Acesta ne-a mai spus că preţul de achiziţionare al unui registru este de 81,4 lei, iar într-un registru pot fi luaţi în evidenţă maxim 300 de zilieri. Potrivit Legii 52/2011, persoanele care folosesc zilieri ca forţă de muncă sunt obligate să achite un impozit de 16%, calculat la remuneraţia brută acordată persoanelor care prestează activităţi cu caracter ocazional în folosul lor, în caz contrar riscând amenzi de până la 20.000 lei. Domeniile unde se pot  presta activităţi care au caracter ocazional sunt: agricultură, vânătoare şi pescuit, silvicultură, exploatări forestiere, piscicultură şi acvacultură, pomicultură şi viticultură, apicultură, zootehnie, spectacole, producţii cinematografice şi audiovizuale, publicitate, activităţi care au caracter cultural, manipulări de mărfuri, activităţi de întreţinere şi curăţenie
Beneficiarul (persoana juridică pentru care zilierul execută activităţi cu caracter ocazional) are obligaţia întocmirii unui registru, denumit prin lege Registru de evidenţă a zilierilor, pentru toate persoanele care desfăşoară activităţi cu caracter ocazional. Registrul de evidenţă a zilierilor este un registru cu regim special, care se tipăreşte şi se înseriază de Imprimeria Naţională, iar distribuirea se face la cerere şi contra cost de Inspecţia Muncii, prin inspectoratele teritoriale de muncă.


Articole înrudite