29 APRILIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Şcoala de Ucenici din Combinat, la a treia ediţie
Şcoala de Ucenici din Combinat, la a treia ediţie
Cea de-a treia ediţie a Şcolii de Ucenici s-a deschis, marţi, la Galaţi, la aceasta fiind înscrişi peste 100 de absolvenţi de licee şi şcoli profesionale din judeţele Galaţi şi Brăila, cu vârste între 18 şi 25 ani. Potrivit coordonatorului proiectului Şcoala de Ucenici, Marius Solomon, la deschiderea şcolii au fost prezenţi 107 cursanţi, dintre care patru din judeţul Brăila, urmând ca până la începerea cursurilor, peste două-trei zile, numărul cursanţilor să ajungă la 120, dintre care şapte din Brăila. 
„Anul acesta am venit cu o noutate, în sensul în care am extins aria de selecţie şi în judeţul vecin, Brăila, dar am extins şi perioada de şcolarizare de la 6 luni la 18 luni. Primele şase luni vor fi dedicate acomodării şi acumulării datelor de bază, sub îndrumarea câte unui mentor - un angajat cu vechime în combinat, după care, în urma unui test, vor continua şcoala cei care au demonstrat că au abilităţile necesare meseriilor pentru care au optat”, a declarat Solomon.
Pe tot parcursul şcolii de ucenici, cursanţii primesc salariu şi alte drepturi salariale - bonuri de masă şi indemnizaţie pentru naveta pentru cei care locuiesc în mediul rural, dar şi bani de chirie pentru cazarea cursanţilor care locuiesc prea departe pentru a face zilnic naveta. Bonificaţia financiară lunară este cuprinsă între 1.250 şi 1.450 lei net pentru fiecare cursant. La finalul şcolii, cursanţii se vor putea angaja în combinat în meserii ca mecanic, lăcătuş, electromecanic şi electrician. 
Potrivit directorului Direcţiei de resurse umane din cadrul combinatului, Mihaela Crăciun, proiectul urmăreşte integrarea pe piaţa muncii a tinerilor fără experienţă. „Practic, combinatul siderurgic de la Galaţi oferă prin Şcoala de ucenici integrarea pe piaţa muncii a tinerilor fără experienţă. Din experienţa anterioară, aproximativ 85% dintre cursanţi au rămas să lucreze în combinat”, a spus Crăciun. Aceasta a mai adăugat că motivul pentru care în acest an reprezentanţii ArcelorMittal au căutat ucenici şi dincolo de limitele judeţului Galaţi - în Brăila şi Tulcea - este legat de faptul că se urmăreşte asigurarea unei diversităţi a colectivului de ucenici. O explicaţie politicoasă ce ţine loc de un adevăr extrem de serios - acela că absolvenţii din Galaţi nu mai sunt interesaţi să lucreze în combinatul siderurgic, un angajator râvnit, cu ani în urmă de majoritatea salariaţilor din Galaţi. Acum însă, salariile mici şi condiţiile grele de muncă sunt tot atâtea motive pentru care gălăţenii nu mai sunt chiar atât de atraşi de perspectiva angajării în combinatul siderurgic de la Galaţi. Până şi angajaţii cu vechime din combinat preferă, mai ales vara, să îşi ia concediu, plecând să lucreze, temporar, în Italia, într-un combinat siderurgic similar cu cel din Galaţi, unde însă sunt plătiţi de 5-6 ori mai mult decât aici.
Pe de altă parte, conducerea combinatului siderurgic de la Galaţi are în plan angajarea a circa 1.000 de muncitori tineri în următorii 10 ani. Astfel, recent, directorul general al combinatului, Bruno Ribo, a declarat că în următorii zece ani circa 3.000 angajaţi ar putea părăsi combinatul, fiind eligibili pentru schema de pre-pensionare, şi că se vor face şi angajări în combinat, chiar prin şcolile de ucenici, dar care nu vor suplini numărul plecărilor.
„Trebuie să fim pregătiţi să înlocuim competenţele bune care pleacă, dar nu va fi «pentru orice om care pleacă, unul vine». Nu se va întâmpla aşa, dar parte din numărul celor care vor pleca va fi înlocuită de noi angajaţi. E şi motivul pentru care deschidem Şcoală de ucenici, sunt aproximativ 100 de absolvenţi de şcoală profesională, în fiecare an. În următorii 10 ani vom aduce 1.000 de muncitori tineri”, a spus directorul combinatului din Galaţi.

Articole înrudite