



„Circulaţia troleibuzelor pe strada Brăilei, în Micro 19, este suspendată din cauza unei crengi care a rupt cablurile de alimentare. Până la remedierea situaţiei, Traseul 102 este asigurat de autobuze, începând de la Inelul de Rocadă”, a informat Primăria Galaţi.
„Troleibuzele vor circula doar până la Ultimul Leu, unde vor întoarce. Pe tronsonul Micro 19 – Ţiglina I şi retur, transportul călătorilor va fi asigurat de un autobuz care va circula la un interval de aproximativ 10 minute. De asemenea, puteţi utiliza şi traseul 105 pentru această porţiune. La capătul din Ţiglina I, călătorii vor putea continua deplasarea cu troleibuzele care circulă în continuare pe reţeaua rămasă funcţională”, a precizat Transurb Galaţi.
Ulterior, defecţiunea a fost remediată, circulaţia troleibuzelor fiind reluată în condiţii normale pe toate traseele.
Sursa foto: Grupul Şoferilor