Valoarea pieţei de fuziuni şi achiziţii din România s-a dublat în 2012, în comparaţie cu anul 2011, crescând cu 106%, până la o valoare estimată de 788 milioane dolari, conform studiului M& ...
Programul „Rabla” a debutat, în urmă cu câţiva ani, pe un trend pozitiv, însă în prezent a obosit şi trebuie găsite soluţii de revigorare, a declarat, vineri, într-o conferinţă de pre ...
Ministrul Economiei, Varujan Vosganian, a afirmat, joi, la Ploieşti, că toată industria de stat trebuie privatizată, cu excepţia unor companii energetice mari. „Cu excepţia unor unităţi din ...
Liderii confederaţiei sindicale BNS au decis să pună în practică o iniţiativă care vizează modificarea Codului Muncii, care, în opinia lor, conţine unele prevederi care nu sunt favorabile sa ...
Noile modificări aduse Codului Fiscal vor da peste cap activitatea întreprinderilor mici şi mijlocii care aveau dreptul până acum să opteze dacă plătesc impozit pe profit sau impozit calculat ...
Rata şomajului înregistrată la sfârşitul lunii ianuarie 2013 a fost de 5,82%, la nivel naţional, mai mare cu 0,23 puncte procentuale decât cea din luna decembrie a anului 2012 şi cu 0,45 punct ...
Reprezentanţii UE au decis deblocarea POSDRU şi reluarea plăţilor către România, ca urmare a rezultatelor pozitive înregistrate în urma misiunii de audit a Comisiei Europene, organizată în p ...
România stă bine la nivel macroeconomic din punct de vedere al datoriei private, care reprezintă circa 70% din Produsul Intern Brut (PIB) faţă de criteriul de la Maastricht, de cel mult 160%, a d ...
Banca Naţională a României (BNR) menţine proiecţia de inflaţie pentru sfârşitul acestui an la 3,5%, iar pentru 2014 se aşteaptă la 3,2%, a declarat, joi, cu ocazia prezentării Raportului tr ...
"ArcelorMittal", cea mai mare companie siderurgică la nivel mondial, a înregistrat, în ultimele trei luni din 2012, o pierdere netă de 3,99 miliarde dolari, comparativ cu un miliard de dolari în ...
Este bine ştiut faptul că că reducerile atrag ca un magnet clienţii şi, în febra soldurilor consistente din această perioadă, aceştia fac cumpărături substanţiale. Conform legii, vânzarea ...
Majorările salariale solicitate la începutul negocierii noului Contract Colectiv de Muncă (CCM) de către reprezentanţii salariaţilor, adică prin liderii sindicatului Siderurgistul şi de reprez ...
Restricţiile impuse de Guvernul britanic pe piaţa muncii pentru muncitorii români îi încurajează de fapt pe aceştia să stea mai mult în Marea Britanie şi să îşi aducă familiile, potrivit ...
China a devenit anul trecut ţara cu cele mai mari schimburi comerciale, importuri plus exporturi, din lume, depăşind astfel Statele Unite, care au dominat comerţul global după încheierea celui d ...
Marii retaileri reacţionează tot mai agresiv la comportamentul consumatorului român, care cumpără din ce în ce mai puţin. Campaniile de marketing sunt tot mai ingenioase, mai numeroase şi mai ...
Energia electrică s-a scumpit în ianuarie cu 10,38%, comparativ cu decembrie 2012, iar preţurile cartofilor au crescut cu 8,84%, cele ale altor legume şi conserve din legume cu 8,34%, preţurile f ...