15 MAI 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
CCIA Galaţi a organizat prima tranzacţie cu energie electrică prin BRM Terminal Galaţi
CCIA Galaţi a organizat prima tranzacţie cu energie electrică prin BRM Terminal Galaţi
În şedinţa de tranzacţionare organizată vinerea trecută, în Ringul energiei electrice al Bursei Române de Mărfuri (BRM), societatea comercială Miadmar HDP SRL din Tulcea a achiziţionat 190 MWh energie electrică. Pentru această şedinţă desfăşurată pe platforma electronică de tranzacţionare la BRM Terminal Galaţi, a fost înregistrat pentru prima dată un ordin iniţiator de cumpărare pentru 190 MWh energie electrică furnizare la Joasă Tensiune. Energia electrică achiziţionată va acoperi necesarul societăţii ordonatoare în perioada 1 noiembrie 2011 – 31 octombrie 2012, iar ordinele de sens contrar de vânzare au fost înregistrate din partea societăţilor CEZ Vânzare SA, Transenergo Com SA şi  Fidelis Energy SA. Câştigătoarea licitaţiei a fost societatea Fidelis Energy SA, care va livra energia electrică la preţul de 218,30 lei/MWh (preţ de furnizor, la care se adaugă taxele ANRE). Valoarea totală de tranzacţionare se cifrează la aproape 82.243 lei.
La nivel naţional, ringul energiei electrice a fost lansat la BRM în februarie 2007, iar primele tranzacţii cu energie electrică au avut loc o lună mai târziu. Până în prezent, au fost organizate în ringul bursier 84 tranzacţii cu energie electrică, însumând peste 232 milioane lei. Bursa Română de Mărfuri este în momentul de faţă singurul administrator al unei pieţe la disponibil, piaţă prin intermediul căreia atât autorităţile contractante, cât şi societăţile comerciale pot achiziţiona mărfuri cu un grad înalt de standardizare, numite şi mărfuri fungibile, sau diverse categorii de materii prime.
În acest moment, BRM are organizate mai multe ringuri specializate: produse petroliere, energie electrică, gaze naturale, procesare, cărbune, materiale de construcţii, medicamente, legume-fructe, cereale, mărfuri generale (produse alimentare, de birotică şi papetărie, anvelope etc.).
Lista completă a produselor fungibile este disponibilă la adresa: ttp://www.brm.ro/files/File/Fungibile/ListaMarfurilFungibile.xls
Preţul cel mai bun şi contestaţii rezolvate în maxim o săptămână
La sfârşitul lunii septembrie, în Ringul de produse petroliere de la BRM, preţul cu care s-a finalizat licitaţia pentru motorină euro 5 s-a cifrat la 3.552,18 lei/tonă fără TVA şi acciză (preţul include transportul). Cantitatea tranzacţionată a fost de 180 tone, în condiţii de livrare franco depozit beneficiar. Aşadar nu sunt de neglijat avantajele celor care accesează piaţa la disponibil.
Principalele beneficii pentru societăţile care doresc să achiziţioneze mărfuri şi servicii la terminalul Galaţi al BRM sunt:
- preţul obţinut într-un cadru organizat, ca rezultat al confruntării directe dintre cerere şi ofertă. Utilizarea mecanismului de negociere a preţului în cadrul licitaţiei cu strigare conferă posibilitatea îmbunătăţirii suplimentare a preţurilor de către ofertanţi faţă de ofertele financiare iniţiale. În situaţia în care preţurile obţinute nu se încadrează în plafonul propus, există posibilitatea de a negocia reducerea acestora cu ofertantul clasat pe primul loc în cadrul aceleiaşi sedinţe fără să fie necesară reluarea întregii proceduri;
- termenul redus de desfăşurare a procedurilor. Ordinul este programat la tranzacţionare în maxim 7 zile din momentul emiterii lui;
-       cotaţiile BRM oferă avantajul unui sistem de referinţă în ceea ce înseamnă raportarea la preţurile pieţei în tranzacţiile realizate prin BRM (www.brm.ro);
- executarea în bune condiţii a contractului în baza sistemului de garanţii utilizat, cât şi ca urmare a atentei selecţii a ofertanţilor înainte de a fi admişi la tranzacţionare;
- existenţa unui număr mare de ofertanţi datorită cantităţilor importante tranzacţionate la nivelul total al pieţei;
- economia de timp şi efort suplimentar legat de valorificarea sau achiziţionarea produselor;
- eliminarea birocraţiei aferente procedurilor clasice de achiziţii publice prin standardizarea mărfurilor şi reducerea numărului de documente solicitate şi depuse.
Dar cel mai important avantaj al achiziţionării produselor şi serviciilor prin intermediul BRM este faptul că eventualele contestaţii se depun la Comisia de atribuire în termen de 30 minute de la comunicarea rezultatului procedurii, termen de recomandare, dar nu mai târziu de 7 zile, termen de decădere. Comisia va răspunde în termen de maxim 7 zile.


Articole înrudite