06 MAI 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Legea privind impozitarea averilor nedeclarate se aplică pentru veniturile obţinute după 1 ianuarie 2011
Legea privind impozitarea averilor nedeclarate se aplică pentru veniturile obţinute după 1 ianuarie 2011
Guvernul va beneficia de expertiza Băncii Mondiale în vederea elaborării normelor de aplicare a măsurilor privind impozitarea veniturilor nedeclarate, a declarat pentru HotNews.ro ministrul Finanţelor, Gheorghe Ialomiţianu. Acesta a mai spus că departamentul specializat care se va ocupa de controlul veniturilor nedeclarate va fi format din 30-40 de persoane. Ministrul a mai spus că departamentul va colabora şi cu alte instituţii, precum Agenţia Naţională de Integritate, Parchetul şi Poliţia. "Controalele nu se vor îndrepta către persoanele bogate care şi-au declarat veniturile, ci asupra celor care au averi foarte mari dar nu le-au declarat", a precizat Ialomiţianu. Potrivit acestuia, inspectorii vor putea avea acces la informaţiile privind conturile bancare. Potrivit acestuia, departamentul specializat va fi format din specialişti de la Garda Financiară, de la Direcţia juridică, ANAF, Departamentul IT etc. Ialomiţianu a mai afirmat că încă se analizează dacă departamentul să fie înfiinţat la nivelul Ministerului Finanţelor sau la nivelul ANAF. "Cel mai probabil va fi la nivelul ANAF", a precizat ministrul finanţelor.
Acesta a afirmat că o echipă de experţi ai Băncii Mondiale va sosi în România pe 20 ianuarie, iar forma finală a normelor de aplicare va fi adoptată în luna februarie. "Mulţi colegi din conducerea ANAF au început deja să lucreze la aceste norme, urmând să prezentăm echipei de la Banca Mondială o primă formă", a mai spus ministrul.

Primele controale, din trimestrul II

"Legea se va aplica pentru veniturile care au fost obţinute începând cu 1 ianuarie 2011, iar primele controale ar putea fi realizate după primul trimestru", a precizat ministrul.
Gheorghe Ialomiţianu a precizat că, în baza metodelor indirecte, inspectorii vor putea cere informaţii de la bănci. "Avem acces la conturile bancare, vom putea culege informaţiile necesare de la structurile bancare", a precizat ministrul. Acesta a adăugat că persoanele verificate vor putea contesta în justiţie o eventuală decizie de impozitare, însă "contestarea nu suspendă executarea". Ministrul a mai spus că, în cazul în care se constată o evaziune fiscală, persoanele în cauză pot răspunde chiar şi penal.

Trei metode de control

Controlul veniturilor nedeclarate se va face pe baza a trei metode indirecte: metoda cheltuielilor efective, metoda fluxurilor financiare şi metoda patrimoniului.
Ministrul Finanţelor Publice, Gheorghe Ialomiţianu, a declarat recent că va fi impozitată diferenţa între veniturile declarate şi situaţia fiscală personală, stabilită pe baza metodelor indirecte de control - metoda cheltuielilor efective, a fluxurilor financiare şi metoda patrimonială, urmărindu-se discrepanţele între venituri şi cheltuieli.
Preşedintele ANAF, Sorin Blejnar, a menţionat anterior că aceste metode indirecte de control sunt utilizate în foarte multe state din UE şi în SUA şi că România s-a inspirat în acest demers din experienţa Fiscului american, unde 1% din persoanele cele mai bogate asigură 40% din încasările din impozitul pe venit.
"Va fi înfiinţat un departament în cadrul ANAF care va avea un singur rol: de monitorizare şi verificare pe un grup ţintă de contribuabili. (...) Avem multe firme sărace, multe firme cu datorii în România, dar patroni foarte bogaţi care au omis în mod deliberat în decursul ultimilor ani să îşi înregistreze veniturile pe societate, sustrăgându-se de la plata impozitelor. Iar cu acei bani din evaziunea fiscală şi-au construit case, şi-au plătit excursii de sute de mii de euro, şi-au cumpărat bijuterii, iahturi sau elicoptere, avioane de lux. Aceşti oameni sunt ţinta noastră, pe aceşti oameni intenţionam noi să îi impozităm în perioada următoare, utilizând metode de control indirect: oameni care niciodată nu au ridicat dividende, care niciodată nu au avut firme în profit, care niciodată nu au avut salarii mari, dar care au un nivel de trăi mult peste media europeană", a declarat preşedintele ANAF.

Articole înrudite