09 MAI 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Vânzările de autoturisme şi vehicule comerciale noi pe piaţa românească s-au cifrat la 9.268 unităţi în primele două luni din 2013, în scădere cu 3,8% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, când au totalizat 9.633 unităţi, potrivit datelor publicate luni de Asociaţia Producătorilor şi Importatorilor de Automobile (APIA).
La autoturisme, scăderea a fost de 5,9%, de la 8.017 unităţi la 7.547 unităţi.
Situaţia nu este diferită de ceea ce se întâmplă pe plan european unde, în primele două luni din 2013, s-a înregistrat o scădere generală de 8,3% a numărului de autoturisme înmatriculate (cele mai mari scăderi procentuale fiind în Portugalia -48%, Grecia -26%, Franţa -20% şi Italia - 18%).
În România, în continuare în luna februarie, vânzările au fost susţinute de achiziţiile realizate de către persoanele juridice (81% din total), cele realizate de către persoanele fizice reprezentând doar 19% din total.
În plus, susţine APIA, continuă să se manifeste impactul negativ al importului masiv de vehicule rulate care, la un volum de aproximativ 34.000 unităţi la autoturisme şi 7.500 la vehicule comerciale, au o creştere de 49%, respectiv 16% faţă de 2012. La fiecare autoturism nou vândut în România au fost aduse alte patru rulate, iar peste 60% sunt mai vechi de 10 ani.
„Aceste cifre trebuie înţelese nu numai ca o scădere a activităţii distribuitorilor de autovehicule, ci şi ca o creştere a poluării aerului, cu toate efectele sale negative asupra mediului ambiant şi sănătăţii populaţiei, precum şi o scădere a încasărilor la bugetul de stat. În acest context, iniţiativa Guvernului de a introduce timbrul de mediu este binevenită, obiectivul declarat al acestuia fiind de a filtra, pe cât posibil, autovehiculele poluante. Conceptul este, de asemenea, în linie cu recomandările Comisiei Europene, dar, pentru a-şi produce efectele aşteptate, considerăm că el va trebui să fie dublat de un nou concept al impozitului anual care, pe lângă achiziţie (timbrul de mediu) să stimuleze şi deţinerea unui autovehicul cât mai puţin poluant”, se afirmă într-un comunicat al APIA.
Producţia naţională a înregistrat în luna februarie o creştere de 5,3% faţă de ianuarie, pe primele două luni ale lui 2013 fiind consemnată o creştere totală de 18,9% (volum total 71.668 unităţi) faţă de 2012, cu o creştere foarte bună, de +27,3% înregistrată la autoturisme (71.666 unităţi) dar şi o scădere completă a producţiei de vehicule comerciale. Volumele cele mai mari la două luni le înregistrează Dacia Duster (23.204 unităţi), urmat de Dacia Sandero (18.163 unităţi), Dacia Logan (16.638 unităţi) şi Ford B-MAX (13.661 unităţi).
Exportul a înregistrat o creştere generală de 10,6% comparativ cu anul trecut, pe un volum total de 58.026 unităţi. Cel mai bine vândut model la export în luna februarie a fost Dacia Duster (12.479 unităţi), urmat de Sandero (9.490 unităţi) şi B-MAX (7.372 unităţi).
Pe piaţa internă, la autoturisme, pe primele două luni din 2013 top-ul vânzărilor pe marci este format de Dacia, cu 1.927 unităţi vândute (25,5% din total), urmată de Skoda (808 unităţi / 10,7%), Volkswagen (759 unităţi / 10,1%), Renault (492 unităţi / 6,5%), Ford (435 unităţi / 5,8%), şi Hyundai (407 unităţi / 5,4%).
Pe modele, Dacia Logan rămâne pe primul loc, urmat de Duster, Skoda Octavia, Sandero şi Renault Clio.


Articole înrudite