22 MAI 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App

Pentru prima oară în mai multe secole, atenţia economiei globale se deplasează către est. SUA au început să "vireze" către Asia, iar relaţiile sale cu China, în mod special, par să fie tot timpul pe marginea capcanei lui Tucidide (nume dat acelei recurenţe istorice, conform căreia pare inevitabil ca între o putere aflată în ascensiune şi o alta deja instalată să nu apară un conflict). Între timp, aflate în centrul scenei internaţionale, SUA şi China se observă cu precauţie. Care este rolul Europei?
UE se află astăzi la o răscruce istorică ce o obligă de asemenea, să vireze şi ea către Orient şi să adopte o strategie coerentă şi decisivă prin care să profite de avantajele pe care le are. Chiar dacă UE are o populaţie care înseamnă doar a cincea parte din cea a Chinei şi Indiei la un loc, iar prezenţa sa militară în Asia este minimă, economia europeană - cu o valoare de 12,6 trilioane de euro - este cea mai mare din lume.
Asia reclamă un viraj pe măsură din partea Europei, în prezent, continentul asiatic în ansamblul său, fiind principalul partener comercial al UE (înaintea celui nord-american) şi constituie cea de-a treia parte din totalul comerţului european. Valoarea comerţului cu China urcă la peste 1 miliard de euro pe zi, o cifră depăşită doar de valoarea comerţului cu SUA.
În plus, UE beneficiază de un avantaj care până la un punct poate fi paradoxal: nu este o putere în Pacific şi nu este asociată cu conotaţia de superputere în Asia. Acest lucru, departe de a fi o slăbiciune, reprezintă tocmai originea forţelor potenţiale ale UE în Asia, deoarece îi furnizează un grad de lejeritate diplomatică la care o superputere precum SUA nu poate aspira.
Virajul strategic al SUA către Orient se loveşte la fiecare pas de calitatea sa de lider istoric şi de caracterul său de putere militară şi garant al securităţii aliaţilor săi asiatici. Deşi ne este prezentat sub numele de "reechilibrare", virajul asiatic al SUA ridică suspiciuni în unele ţări din regiune, în special în China. Europa, în schimb, poate profita de lejeritatea sa pentru a executa un viraj mai "abil".

Europa poate fi un partener strategic al Chinei în relaţiile sale comerciale cu Orientul Apropiat

UE trebuie să stabilească legături cu Asia în cel puţin trei domenii care pot fi avantajoase pentru ambele părţi: comercial, interregional şi internaţional. Dintre cele trei, cel mai important este cel comercial. UE negociază cu mai multe economii emergente asiatice (printre ele Coreea de Sud, Singapore, Malaezia, India, Vietnam, Japonia şi Thailanda) acorduri de liber schimb care exced cu mult amploarea tratatelor bilaterale anterioare. Prin aceste acorduri şi în timp ce se aşteaptă concretizarea tratatelor la scară regională, UE continuă să dea dovada angajamentului său ferm faţă de liberul schimb.
Dar fluxurile comerciale nu sunt scutite de riscuri. Desigur, relaţiile economice dintre state încurajează interdependenţa şi în acest mod diminuează riscul apariţiei conflictelor, dar nu şi dispariţia lor. Însă, atunci când conflictul este prezent, costul este mai mare: anul trecut, redeschiderea disputei teritoriale dintre Japonia şi China pentru Insulele Senkaku/Diaoyu a provocat în numai trei luni o scădere de 80% la exporturile de autovehicule japoneze către China.
Iată aici una dintre marile provocări ale Asiei: în ciuda gradului ridicat de integrare economică, nu au fost create instituţii regionale capabile să asigure stabilitatea necesară pentru o prosperitate susţinută. Din contră, Asia mai suferă consecinţele conflictelor istorice nerezolvate, ale periodicelor izbucniri naţionaliste şi ale disputelor teritoriale.
O modalitate de a obţine stabilitatea pe termen lung în Asia s-ar putea să constea în integrarea regională, care reprezintă cel de-al doilea câmp de posibilă legătură între UE şi Asia. Astăzi, este aproape de neconceput un conflict armat între statele membre ale UE - se vor împlini 100 de ani de la izbunirea Primului Război Mondial. Ceea ce a făcut posibilă trecerea de la o stare de război recurent (şi devastator) la o stare de pace şi prosperitate a fost construcţia instituţională a UE.
Însă, crearea unei arhitecturi precum aceasta este o sarcină herculeană, care i-a luat Europei mai multe zeci de ani şi care încă nu s-a terminat. De-a lungul timpului, UE s-a confruntat cu probleme şi crize care au revelat erori în sistemul său instituţional, dar întotdeauna s-a reuşit realizarea de reforme necesare pentru consolidarea Uniunii. Fără cea mai mică urmă de paternalism şi admiţând condiţia sa de operă imperfectă şi încă în construcţie, UE ar trebui să aprofundeze legătura sa cu structurile actuale prezente în Asia şi să-şi ofere experienţa acolo unde este posibil; de exemplu, în viitoarea adoptare a unui model tripartit (politico-militar, economic şi socio-cultural) de către grupul ASEAN (Asociaţia Naţiunilor din Asia de Sud-Est) în 2015.

Unele ţări europene sunt tentate să trateze separat cu puterile asiatice

În plan internaţional, UE şi China pot descoperi că sunt parteneri naturali în chestiuni fundamentale. China este supusă tot mai mult presiunii de a-şi asuma un rol în politica internaţională în acord cu importanţa sa economică. Exact aici, China ar putea să găsească în Europa un partener excelent - fie în format G-3 cu SUA, fie prin intermediul mecanismelor punctuale de cooperare bilaterală.
Avem cazul Orientului Apropiat. Golul pe care-l lasă în regiune retragerea SUA, impulsionată de revoluţia sa energetică, creează o ocazie pentru cooperarea între China şi Europa. Odată cu creşterea dependenţei chineze de resursele Orientului Apropiat (în 2035, 90% dintre exporturile de petrol din regiune vor fi destinate Chinei), se va acutiza, precum şi necesitatea de a strânge legăturile cu statele producătoare de petrol. Experienţa care-i conferă Europei apropierea de Orientul Apropiat ar putea-o transforma în partenerul strategic al Chinei pentru abordarea acestei problematici.
Între timp, un alt gigant asiatic, Japonia, capătă o tot mai mare importanţă graţie energicului său program de stimulare promovat de primul-ministru, Shinzo Abe. Europa trebuie să păstreze soliditatea legăturilor sale cu această ţară, a treia economie a lumii. Japonia - prin intermediul negocierilor pentru Acordul Trans-Pacific cu SUA şi cu alte economii din Asia şi America - face progrese enorme către liberul schimb şi îşi consolidează legăturile cu regiunea. În acest sens, se aşteaptă ca ambiţiosul acord bilateral de comerţ între Japonia şi Uniunea Europeană care este în proces de elaborare, să majoreze cu până la o treime comerţul între ambele părţi.
În orice strategie integrală de apropiere de Asia, puterea UE depinde de integrarea părţilor sale. Unele state europene sunt tentate să se relaţioneze separat cu puterile asiatice, iar China obişnuieşte să favorizeze acordurile bilaterale, dar renaţionalizarea politicii externe a ţărilor din UE ar fi contraproductivă. Virajul Europei către Orient are nevoie de o navă mare şi rezistentă, capabilă să facă faţă turbulenţelor din viitor în timpul cărora, o flotilă de ambarcaţiuni mai mici ar fi în pericol de a naufragia.


Articole înrudite