Am scris de-a lungul anilor de cazuri dramatice, de oameni care au murit efectiv cu dreptatea în mână, nenorociţi pentru că nişte şmecheraşi au văzut o cale rapidă de căpătuială, iar responsabilitatea pentru acele erori judiciare grave revine, din păcare, în exclusivitate magistraţilor. Părţile pot cere orice şi de multe ori pretenţiile lor depăşesc limitele rezonabilului, iar în unele cazuri ale legalităţii. Aici trebuie să intervină judecătorul prin ceea ce se numeşte rolul activ al magistratului, pentru a tăia din faşă orice încercare de acoperire legală a unei escrocherii printr-o hotărâre judecătorească, obţinută prin martori mincinoşi sau acte false. Constat că scenariul se repetă şi acum, deşi judecătorii cu anumite mentalităţi sau slab pregătiţi profesional au cam ieşit din sistem. O afacere profitabilă din oraş s-a dus recent pe apa Sâmbetei, iar angajaţii au ajuns pe drumuri, pentru că nişte nenea au văzut o cale rapidă de a face bani prin vânzarea imobilului unde funcţiona business-ul. Nu pot da nume, pentru că aş face rău la acest moment, dar pe fir a intrat şi DNA-ul, semn că treaba e groasă rău. Până să desluşească iţele, omul a pierdut sute de mii de lei, iar toată treaba s-a făcut cu largul concurs al instanţelor, care şi-au dat avizul de legalitate la înşelăciunea asta. Cunosc mulţi judecători şi pot spune că sunt onorat să le strâng mâna pe stradă sau să îi salut când ne intersectăm. Îi recomandă comportamentul în sala de judecată şi în afara ei, dar mai ales justeţea hotărârilor pe care le-au pronunţat de-a lungul anilor. Ceea ce fac însă unii dintre colegii lor, în multe cazuri, sfidează în primul rând bunul simţ, darămite legea, iar aceşti oameni trebuie să zboare, nu să plece, din funcţia de magistrat. Un exemplu mai concret decât situaţia catastrofală în care a fost adus Teatrul Muzical ”Nae Leonard” nu cred că poate fi dat. După cinci ani de judecată s-a legalizat desfiinţarea a 167 de posturi din cele 204 existente la instituţia de cultură, lăsând practic pe drumuri zeci de artişti consacraţi, iar instanţa a motivat că bugetul local nu mai poate suporta cheltuielile. Din capul locului trebuie spus că un magistrat este chemat să se pronunţe asupra legalităţii unei cereri şi în ce măsură poate fi acordat ce se cere, nu să îşi dea cu părerea ce poate şi ce nu poate face un consiliu local. Justiţia este cea care a menţinut pe linia de plutire statul de drept în România, mai ales în ultimii ani, ca să o spunem pe cea dreaptă, dar la fel de adevărat este că sistemul judiciar a creat şi încă crează, din păcate, aberaţii greu de închipuit pentru oricare dintre noi. Judecătorii care au devenit actori cu voie la aceste grave deraieri de la lege trebuie să plece şi să răspundă totodată pentru răul pe care l-au făcut, iar colegii lor au obligaţia să îi pedepsească exemplar. Expresia ”fiecare pădure are uscăturile ei” este cât se poate de adevărată, dar mai valabilă este cea că ”mărul putred le strică şi pe cele bune”.
