Zilele astea m-am înveselit teribil, iar buna dispoziţie cu pricina mi-a fost oferită în dar dinspre politichie. Treaba asta cu iz manelist şuierată printre dinţii furioşi ai unui ministru în funcţiune mi-a descreţit fruntea. Omul a căşunat a răspunde nenorociţilor de jurnalişti care s-au chitit să îl purice. Şi s-a apărat, astfel încât mai-mai că ţi se rupea inima de compasiunea pentru bietul om muncitor. Albit de grija numărării banilor şi acoperirii cu hârtii pentru fiece leuţ agonisit, Videanu s-a năpustit furibund cu „am muncit zile şi nopţi” pentru confortul propriu şi al familiei. Mai mult decât atât, ieşit cu totul din matcă, ministrul e convins că orice om care munceşte poate să-şi tragă un asemenea căsoi de tot prostul gust, ca şi el. Eiiii... hai să nu detaliem acum povestea cu gustul, că doar e dovadă clară: posesia de bani nu e totdeauna însoţită de bun simţ, bun gust, ori bună educaţie, acestea fiind mai curând atributele tolomacilor care au rămas săraci. De fapt, tocmai aceste trăsături îi împiedică pe posesorii lor să acumuleze bunurile cu pricina. Care va să zică îi împiedică să muncească!
Şi dacă stai strâmb şi judeci drept, mai că îi dai dreptate omului. Până la urmă el a avut ceva brumă de bun simţ, şi chiar dacă a luat mai pe nimica terenul de la biserica cea înălţătoare de suflete, măcar nu şi-a tras vreun căsoi pe vreo stradă dintr-o zonă istorică a oraşului, protejându-se de curioşi prin plantarea în stradă a unor stâlpi, care blochează accesul, aşa ca alţii de prin urbi mai puţin centrale. Până la urmă acest vremelnic Videanu e doar unul dintre mulţii îmbuibaţi din banii statului, prin contracte pe care şi le-au dat, ori prin diverse proprietăţi pe care şi le-au ocupat cu de la ei înşişi putere.
Furia vine mai curând dintr-o reeditare a referenului „vrem capul lui Moţoc!” Moţocul zilelor noastre fie că se numeşte Berceanu, Videanu, Blaga, Funeriu sau Ixulescul necunoscut ce conduce vreun minister care a tocat bani cu nemiluita, şi a făcut gogomănii aşijderea, se cere adus şi tras la răspundere în faţa prostimii. Doar aşa poate c-or închide gurile flămânde, s-or ascunde prin văgăunile încinse de caniculă ori încremenite de ger şi poate că cineva le-o mai arunca într-un sictir arogant vreo altă „sută de lei”.
Şi dacă stai strâmb şi judeci drept, mai că îi dai dreptate omului. Până la urmă el a avut ceva brumă de bun simţ, şi chiar dacă a luat mai pe nimica terenul de la biserica cea înălţătoare de suflete, măcar nu şi-a tras vreun căsoi pe vreo stradă dintr-o zonă istorică a oraşului, protejându-se de curioşi prin plantarea în stradă a unor stâlpi, care blochează accesul, aşa ca alţii de prin urbi mai puţin centrale. Până la urmă acest vremelnic Videanu e doar unul dintre mulţii îmbuibaţi din banii statului, prin contracte pe care şi le-au dat, ori prin diverse proprietăţi pe care şi le-au ocupat cu de la ei înşişi putere.
Furia vine mai curând dintr-o reeditare a referenului „vrem capul lui Moţoc!” Moţocul zilelor noastre fie că se numeşte Berceanu, Videanu, Blaga, Funeriu sau Ixulescul necunoscut ce conduce vreun minister care a tocat bani cu nemiluita, şi a făcut gogomănii aşijderea, se cere adus şi tras la răspundere în faţa prostimii. Doar aşa poate c-or închide gurile flămânde, s-or ascunde prin văgăunile încinse de caniculă ori încremenite de ger şi poate că cineva le-o mai arunca într-un sictir arogant vreo altă „sută de lei”.
