Lipsa locurilor de muncă este una dintre principalele probleme cu care ne confruntăm, dar trebuie să recunoaştem că, în multe cazuri, este doar un paravan pentru cei care nu sunt dispuşi să mişte un deget pentru a-şi asigura măcar traiul de mâine. Cunosc destule persoane cărora li s-a oferit un loc de muncă, dar au refuzat de... lene. Sunt şi situaţii în care unii dintre noi nu reuşesc să îşi găsească un job conform specializării pe care o au sau, dacă sunt angajaţi, patronul îşi bate joc de ei, muncindu-i de dimineaţă până seara pe un salariu de nimic. Ăsta este motivul pentru care aproape patru milioane de români muncesc în străinătate în prezent, dar de aici şi până la a refuza pe bandă locuri de muncă doar pentru că nu vrei să pui osul la treabă... e cale lungă. Sute de gălăţeni trăiesc în apartamente închiriate de la Primărie şi riscă să fie daţi afară pentru că nu şi-au plătit de luni bune chiria, deşi au la îndemână posibilitatea să se angajeze şi să scape de spectrul evacuării. Nu o vor face, pentru că se complac într-o indiferenţă vecină cu nesimţirea, din care nu cred că va reuşi cineva să îi scoată. Se spune că Dumnezeu îţi dă, dar nu îţi bagă şi în traistă. Decât să te lamentezi în fiecare zi că autorităţile nu ţi-au dat şi nu ţi-au făcut, mai bine ai merge glonţ la cel care ţi-a oferit un loc de muncă, chiar dacă te plăteşte cu salariul minim pe economie, pentru că dacă vrei să munceşti, o vei face la început şi pe bani mai puţini. Nu e de mirare că în prezent jobul cu cea mai mare căutare este cel de paznic. Nu ai de făcut altceva decât să te plimbi toată ziua în perimetrul pe care îl păzeşti, iar dacă ai ghinionul să dea peste tine vreun hoţ, anunţi prin staţie şi se ocupă alţii de el. Trai, neneacă! La un sfert de secol de la Revoluţie nu avem încă cultura muncii, ce reprezintă unul dintre principalii factori de dezvoltare ai unei comunităţi sau societăţi. Tot ce ştim să facem este să ne văicărim şi să aruncăm cu roşii în alţii, iar noţiuni precum „datorie” sau „sacrificiu” ne sunt necunoscute. Când a avut loc o scurgere radioactivă în Japonia, câţiva zeci de oameni şi-au sacrificat vieţile fără să clipească pentru a salva de la o moarte cumplită sute de mii de oameni. La noi, însăşi ideea de sacrificiu este de neînţeles, fiind asimilată prosteşte, de multe ori, cu postura fraierului căruia i s-a pasat o treabă pe care alţii nu vroiau să o facă. Nu ar strica ca parlamentarii noştri, cei care nu au fost arestaţi încă pentru corupţie sau alte matrapazlâcuri, să dea o lege prin care să îi oblige pe cei care au refuzat mai multe joburi, în special cei care trăiesc la limita sărăciei, să se angajeze undeva, sub sancţiunea a câteva zile de închisoare, pentru că mă îndoiesc că amendarea lor ar avea vreun efect. Este posibil, deşi nu bag mâna în foc, ca o parte dintre ei să înţeleagă într-un final că îţi poţi câştiga pâinea şi altfel decât prostindu-i pe alţii sau apelând la mila publică.
