De ce o fi oare nevoie de meseria asta în România ar fi o întrebare retorică poate, ţinând cont de faima de furăcioşi cu care ne-am pricopsit în toată lumea. Nu de alta, dar prin lume există totuşi locuri unde meseria asta nu există. De exemplu, am aflat de la un amic navigator că prin Norvegia, există la Ulsteinvik o altfel de civilizaţie, o civilizaţie care nu are nevoie de paznici de noapte. Acolo există până şi un şantier naval care zi şi noapte stă cu porţile larg deschise şi fără nici un fel de pază, fără camere video sau altfel de mijloace de supraveghere. Noaptea, străzile sunt pustii, nu vezi paznici nici pe la uşile magazinelor sau cârciumilor, oamenii îşi lasă bicicletele nelegate în faţa porţii, într-un cuvânt, s-ar părea că pe acolo nu fură nimeni. Oare cum or putea trăi în atâta linişte nordicii ăia? N-au nevoie şi ei de un strop de adrenalină, n-au nevoie şi ei de puţină acţiune, de niscaiva sirene în noapte? Uite, la noi e altfel, meseria de paznic chiar dacă de multe ori nu e foarte bănoasă, e preferată de mulţi români, unii dintre ei având chiar studii superioare sau cu o activitate de mulţi ani în cu totul alte domenii. Firmele de pază au apărut mai ceva ca ciupercile după ploaie, patronii lor îmbogăţindu-se lejer pe spinarea unor oameni care n-au mai avut de ales, oameni cărora societatea românească nu le mai poate oferi altceva decât meseria asta ingrată. De ce ingrată? Păi dacă stai să te gândeşti că munceşti la stăpân ca să aperi averea altor stăpâni pentru te miri ce şi mai nimic, când te gândeşti că stai noaptea departe de familie, pe orice vreme, fie vară, fie iarnă, îmbrăcat de multe ori ca un antiterorist, fiind nevoit de multe ori să te cerţi chiar cu angajaţii de la locul pe care trebuie să-l aperi de hoţi, cam cum sună asta? Mai zilele trecute m-am întâlnit cu un astfel de om, îmbrăcat în negru din cap până-n picioare (pe canicula de afară), care îmi povestea amărât că abia a apucat să muncească vreo două luni şi gata, va fi dat afară pentru că nu a oprit un grup de infractori să fure din întreprinderea unde îşi făcea rondul. Păi cum să te aperi de infractori cu un baston şi un spray paralizant, atunci când te pomeneşti înconjurat de 15-20 de indivizi împotriva cărora nu-ţi ajung nici zece spray-uri? Ai putea da alarma, ai putea suna la sediul firmei de pază sau la poliţie, numai că oamenii ăia negri ca noaptea în primul rând te lasă fără telefon (nu de tot, ţi-l înapoiază la plecare cu mulţumirile de rigoare), după care vin cu căruţe, cu camioane, cu dubiţe, cu ce au şi ei săracii prin dotare, încarcă mai ceva ca stivuitoarele şi până să-ţi dai seama ce s-a întâmplat au dispărut. Acum stau şi eu şi mă gândesc, dacă am fi avut un paznic al României, oare tot aşa păţea?
