A venit şi Moş Nicolae, anul ăsta parcă mai gârbovit, mai plin de griji, parcă mai sărac ca anul trecut, mulţi români s-ar părea că nici n-au mai avut bani de cremă de ghete şi şi-au pus la uşă ghetele prăfuite. Nici nu-i de mirare, când te gândeşti că nici marile puteri de prin UE şi nu numai se confruntă cu probleme chiar mai mari ca ale României, cu datorii pe care habar n-au de unde să le mai plătească, alergând de colo-colo după tot felul de inginerii financiare pentru a ieşi basma curată din criza asta care tinde să se întindă ca o plagă peste întreaga planetă. Am întrebat şi eu, retoric, quo vadis, România? Păi unde să mergem în altă parte decât tot la vale, la vale, neîndrăznind nici măcar să mai privim în sus, în căutarea traiului mai bun, în căutarea luminiţei de la capătul tunelului pe care ne-o tot promit în fiecare an electoral mincinoşii ăia de politicieni în goana lor după putere, după ciolan, după bogăţie. Îmi spunea odată un moş sfătos că viaţa omului este ca un fel de roată care acum te urcă, acum te coboară, cu necazuri şi bucurii, cu suişuri rapide, dar şi cu coborâşuri la fel de spectaculoase. Numai că pe la noi s-ar părea că roata asta s-a cam blocat, uitându-ne undeva jos, jos, jos, îngropaţi în datorii şi tot felul de alte necazuri. Unde mergem? Păi, uite că duminică, unii au fost la Vaslui, unde câţiva imbecili (dacă îi pot numi aşa), neţinând cont de efortul clubului de a le asigura transportul gratuit şi bilete cu numai 5 lei, neţinând cont că unii suporteri poate s-au învoit de la locul de muncă pentru a fi alături de echipa favorită, s-au apucat să arunce cu torţe, obligându-i pe scutieri să le dea cartonaşul roşu. Poate că incidentul nu a fost chiar atât de grav, ţinând cont că în urma intervenţiei lui Dorinel Munteanu lucrurile se potoliseră, poate că zelul organizatorilor a fost prea mare, cert este că unii oameni au făcut degeaba deplasarea până la Vaslui.
În politică să nu mai vorbim, mergem din ce în ce mai rău, cu evenimente inexplicabile, cum ar fi exluderea lui „nea Joană” cum îl numea o ţigancă de prin Dăbuleni aflată printre nişte rachieri care obsesiv îl făceau pe Victor Ponta cum îl făceau, mai mult ca sigur fiind instruiţi de careva binevoitor. Cât despre Mircea Geoană, ce să mai vorbim, nimeni nu mai ştie în care parte a eşichierului politic se află, îşi caută adepţi pe la maghiari şi pe la secui, dând cu barda şi în UDMR, partidul cu care în decursul anilor a făcut atâtea alianţe. Probabil şi-o fi dat seama că nu numai colegii de partid nu-l mai vor, preferând să piardă fotoliul de preşedinte al Senatului, dar că nici românii de rând nu-l mai agreează. Până una-alta, săraci sau mai puţin săraci, o să ne îndreptăm paşii către sărbătorile de iarnă, aşteptând cu nerăbdare să vedem ce ne va aduce noul an.
