Că trec anii e ceva normal, ceva cu care ne-am născut şi cu care vom muri, aşa că suntem obişnuiţi cu trecerea vremii. Ceva cu care (cel puţin eu) nu prea ne obişnuim este faptul că în ultimul sfert de veac anii au trecut pe lângă noi într-o viteză ameţitoare, lăsându-ne în urmă doar cu un gust amar, cu buzunarele mai goale ca ale lui Ion Creangă care ne povestea că mai sărac ca anul ăsta, ca anul trecut şi ca de când se ştia el n-a fost niciodată. Dar nu numai asta: pe lângă faptul că sărăcia creşte mai ceva decât preţul la energia electrică, la gigacalorie sau la cine mai ştie ce taxe au mai născocit „sprâncenaţii” noştri care se fac că ne conduc dar de fapt nu fac altceva decât să ne fure pâinea de la gură, uite că am rămas tot cu clasa aia politică fomistă, avidă de înavuţire şi care nici nu bagă în seamă ce se întâmplă în afara birourilor sau a vilelor lor, indiferent că în stradă strigă unii până răguşesc sau nu. Dar să nu uităm (mai ales cei care se vor aleşi, şi noi, cei care va trebui să alegem din nou) că anul ăsta este an electoral şi că poate-poate ne vom mai deştepta şi noi şi că poate-poate ne va veni, după un sfert de veac, mintea la cap.
Cam greu de crezut însă, când vezi o lume nebună, nebună de legat, oameni care se calcă pur şi simplu în picioare pentru o sticlă cu apă sfinţită fără dop şi o altă lume nebună, pur şi simplu nebună de împuşcat, care oferă oamenilor sticle cu apă sfinţită, fără dop, şi dopurile separat. Până una-alta, televiziunile ne arată numai oameni foarte fericiţi, oameni care au petrecut şi Crăciunul şi Revelionul dar care nu se mai opresc, sărbătoresc acum şi sărbătorile ruşilor, ale mongolilor sau a ciuciunghezilor, doar ca să nu se trezească încă la realitate. Când se vor trezi, când (unii) se vor trezi la locul de muncă mahmuri, cu buzunarele goale şi cu gândul că la primul salariu vor avea o mare gaură în urma atâtor zile libere şi pline de fericire, vor realiza din nou că viaţa nu e tot timpul roz, ba, dimpotrivă, că îi aşteaptă un an luuuung şi mai greu ca toţi anii care au trecut în ultimul sfert de veac. Dar asta e o chestie valabilă doar pentru unii, pentru că pentru alţii vacanţa mai durează, mai au de vizitat încă locuri exotice, mai au încă de schiat pe pârtii austriece sau cine mai ştie pe unde, şi tu, omul de rând, stai şi te întrebi cu obidă în suflet: „Oare de unde mama lor au făcut ăştia rost de bani, că eu am rămas în urmă până şi la întreţinere, bani de impozit pentru casă n-am şi mâine mănânc nu fasole, că aia e scumpă, mănânc cartofi prăjiţi cu ou?”. Am scris bine „cu ou”, nu de alta, dar după mintea „sprâncenaţilor” s-ar putea să ajungem să punem mână de la mână, doi vecini, să cumpărăm un ou din care să facem un scrob pe care să-l împărţim. Asta e, am mai îmbătrânit cu un an, să vedem dacă mai apucăm mai mulţi de-acum încolo!
