Poliţia Locală Galaţi anunţă că pentru poliţiştii locali, aplicarea Legii 349/2002, privind prevenirea şi combaterea efectelor consumului produselor din tutun, a fost o prioritate şi în anu ...
Poliţiştii Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase au depistat, pe raza municipiului Galaţi, două persoane care deţineau ilegal articole pirotehnice, pe care intenţionau să le co ...
Primăria municipiului Galaţi anunţă că a încheiat contractul de finanţare cu Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice şi Agenţia de Dezvoltare Regională Sud-Est pentru a ...
Combinatul Siderurgic anunţă prin intermediul unui comunicat de presă că a donat, pentru al şaselea an, echipamente didactice care îmbunătăţesc actul educaţional din grădiniţele gălăţen ...
S.C. Transurb S.A. Galaţi a înaintat o solicitare Primăriei municipiului Galaţi privind stabilirea de staţii suplimentare pentru transportul public local de persoane în regim regulat special (co ...
Cinci autoturisme, trei dintre acestea parcate, au fost implicate într-o tamponare în lanţ care a avut loc pe strada Alexandru Lăpuşneanu din Galaţi. Totul ar fi din vina unui şofer în vârst ...
Bugetul de venituri şi cheltuieli pe 2018 al societăţii care se ocupă de gospodărirea municipiului Galaţi are nevoie de o rectificare deoarece forţă de muncă nu a avut, dar datoriile au cresc ...
O şoferiţă în vârstă de 35 de ani nu a respectat indicatorul "STOP" şi a intrat în intersecţia străzilor Poşta Veche cu Movilei lovind o altă maşină care circula regulamentar. "Şoferiţ ...
Un muncitor din judeţul Brăila, în vârstă de 58 de ani, care era de serviciu pe o macara plutitoare în Port Bazinul Nou Galaţi, este căutat în apele Dunării după ce colegii săi de serviciu ...
Societatea Apă Canal S.A. Galaţi anunţă că marţi, 18 decembrie 2018, în intervalul orar 08:00 - 18:00, va proceda la întreruperea alimentării cu apă potabilă în cartierul Mazepa 1, pentru ...
Primăria municipiului Galaţi anunţă că a finalizat investiţia, în valoare de 2.638.520 de lei (fără TVA), pentru transformarea celor 24 de puncte termice (PT) şi staţii de căldură (SC) î ...
O femeie în vârstă de 60 de ani din Micro 40 a murit, ieri după-amiază, în urma unui incendiu pornit în apartamentul pe care îl ocupa la etajul 2 al unui bloc. Pompierii militari au intervenit ...
Dezvoltarea economică şi socială a judeţului Galaţi şi a unităţilor administrativ-teritoriale de pe teritoriul său reprezintă cel mai important obiectiv pe termen mediu şi lung, iar pentru ...
Primarul municipiului Galaţi, Ionuţ Pucheanu, a anunţat vineri, 14 decembrie 2018, într-o conferinţă de presă la care a participat şi directorul Agenţiei de Dezvoltare Regională Sud-Est, Lum ...
Un bărbat de 41 ani a condus, noaptea trecută, autoturismul pe strada Brăilei, dinspre strada Drumul de Centură, iar în dreptul unei staţii peco a surprins şi accidentat mortal un bărbat de 39 ...
Primăria municipiului Galaţi informează că, pentru fluidizarea traficului şi siguranţa circulaţiei, au fost demarate noi lucrări de semnalizare rutieră în vederea implementării de sensuri u ...