Poliţia Locală Galaţi anunţă că pentru poliţiştii locali, aplicarea Legii 349/2002, privind prevenirea şi combaterea efectelor consumului produselor din tutun, a fost o prioritate şi în anul 2018. Pe tot parcursul anului poliţiştii locali au aplicat, în baza acestei legi un număr de 487 de sancţiuni contravenţionale, în sumă de 49.650 lei. Potrivit unui comunicat al Poliţie Locale Galaţi, şi în 2018, cele mai multe dintre sancţiunile contravenţionale au fost date unor persoane care fumau în locaţii, precum: spaţii de joacă pentru copii, unităţi de învăţământ, staţii de autobuz, pieţe agroalimentare, autoturisme de serviciu, etc. Trei dintre amenzi în sumă de 15.000 lei, au fost date unor operatori economici care au încălcat prevederile actului normativ care face referire la prevenirea şi combaterea efectelor consumului produselor din tutun.
Încă din 2016, o dată cu apariţia Legii 15/2016, care modifică şi completează Legea nr. 349/2002, Poliţia Locală Galaţi a desfăşurat o serie de acţiuni la nivelul agenţilor economici, a unităţilor de învăţământ şi în zona locurilor de joacă pentru copii, pentru cunoaşterea actului normativ cu privire la prevenirea şi combaterea efectelor consumului produselor din tutun. Astfel, din 2016, la nivelul municipiului Galaţi poliţiştii locali, în baza Legii 349/2002, au aplicat un număr de peste 1.100 de sancţiuni contravenţionale în sumă de aproximativ 140.000 lei.
Poliţia Locală Galaţi precizează că nerespectarea de către persoanele fizice a prevederilor legii anti-fumat se sancţionează cu amendă contravenţională de la 100 lei la 500 lei. Persoanele juridice care încalcă legea 349/2002 - actualizată, riscă sancţiuni, după cum urmează: 5.000 lei la prima abatere, amendă contravenţională de 10.000 lei şi cu sancţiunea complementară de suspendare a activităţii până la remedierea situaţiei care a dus la suspendarea activităţii la a doua abatere, iar săvârşirea unei noi contravenţii se sancţionează cu amendă contravenţională de 15.000 lei, plus sancţiunea complementară de închidere a unităţii.